Șoferul vinovat, spun polițiștii, circula pe banda întâi dinspre Timișoara spre Sânandrei, iar la un moment dat a vrut să întoarcă. Nu a observat că pe banda doi circula regulamentar un alt autoturism al cărui șofer nu a putut evita coliziunea. Cele două autoturisme s-au ciocnit violent, iar în urma impactului au ajuns în afara părții carosabile unde una dintre ele s-a răsturnat.
În urma accidentului, ambii șoferi și pasagerii de pe scaunele din dreapta au fost răniți și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii de la Rutieră s-au deplasat la fața locului și au deschis acum un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Trimite articolul
XUnui asemenea specimen ar trebui sa i se suspende permisul pe viata. Cat de idiot, cretin, bizon, imbecil poti fi incat sa intorci acolo? Peste linie dubla continua, doua benzi pe sens, pe un drum pe care se circula cu viteza destul de mare? Sunt satul de tampiti care te omoara pe sosele! Mars pe jos, cretin ordinar! Mergi cu tramvaiul, dirijabilul, calare pe magar, dar nu te mai urca la volan!!!
pe orice drum cu doua benzi pe sens se pun parapeti sau balize pt idiotii de genul…..
E plin orasul de dobitoci,cretini,COCALARI etc. Ne au invadat aici ne sufoca…
Pacat, acum o sa reproduca un plod care o sa aibe acelasi comportament ca el.
DIN PACATE SUNT PLINE DRUMURILE DE DOBITOCI(E)….CARE NU AU NICI O TREABA CU CONDUSUL SI CARE NU FAC ALTCEVA DECAT SA CREEZE AMBUTEIAJE,STRES,INCORDARE SI ASTFEL DE ACCIDENTE….LE DORESC ANULAREA PERMISULUI PE VIATA.
Retardarul asta nu ar trebui sa mai conduca veci.Numai un anormal poate face asa ceva fara sa se gandeasca la consecinte, din pacate e plin de anormali in traficul din Ro
Din sensul de la iesire si pana la sensul de la centura ar trebui parapeti…astfel accidente de genul se vor mai intampla…la fel parapeti pe centura Hella…si mai la cateva iesiri in centura…