Momentan, distribuirea de terenuri pentru tineri în baza Legii 15/2003 bate pasul pe loc. Primarul nu mai vrea să se facă nimic până când nu vine un răspuns de la Agenția Națională de Integritate.
„Eu am transmis o adresă către ANI prin care am cerut să se exprime vizavi de aceste situații în care unii acuză că ar fi vorba de incompatibilitate. ANI ne va da un răspuns și, de îndată ce primim acest răspuns, vom delibera. Nu am vrut să risc, să creez probleme nimănui. Oamenii, după părerea mea, niciuna dintre persoanele implicate nu a fost de rea credință, dar suntem pe această legislație ambiguă, interpretabilă, și atunci am considerat că este mai bine să acționez preventiv și să încerc să-i protejez. Nu e nicio problemă ca acele contestații să fie rezolvate de aceeași comisie. Nu este prevăzut în HCL ceva legat de asta”, a explicat, pentru tion.ro, primarul Nicolae Robu.
Vă reamintim, pe lista tinerilor norocoși se află și mai mulți angajați din Primăria Timișoara, apropiați ai primarului Nicolae Robu, cum ar fi Sanda Greblă, cea care se ocupă de agenda primarului, sau Cătălin Iapă, acesta din urmă fiind unul dintre consilierii personali ai edilului-șef.
Concursul pentru distribuirea de parcele pentru case tinerilor cu vârsta până la 35 de ani era la faza de rezolvare a contestațiilor. Urma apoi ca lista să intre în atenția consilierilor locali. Tinerii vor putea intra în posesia terenurilor doar după ce lista finală primește votul consilierilor locali într-o ședință de consiliu.
128 de tineri vor primi câte o parcelă de aproape 300 de metri pătrați pe strada Ovidiu Balea, pentru a-și putea ridica o casă. Ca să ajungă pe listă, ei trebuiau să îndeplinească unele condiții ce au fost stabilite prin hotărâre de consiliu local. Tot consilierii locali au votat și Regulamentul pentru stabilirea metodologiei cadru de repartizare a terenurilor atribuite în baza Legii 15/2003.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!