„Când au schimbat legea, pesediștii au fost interesați de un singur lucru: să-l elimine pe președintele Iohannis din procesul de numire, cu toate că ANCOM reglementează o zonă extrem de sensibilă, ce ține inclusiv de securitatea națională”, explică Popescu.
Pavel Popescu amintește că ANCOM reglementează o piață de aproximativ 5 miliarde de euro, care deservește toți cetățenii României.
„Obsesia lui Dragnea ne-a costat deja 1,5 milioane de lei, sume ce trebuie plătite directorilor destituiți discreționar. Dar prejudiciul creat de Adrian Diță și «detașații» săi este mult mai mare. Pe termen mediu și lung, această obsesie face ca românii să plătească în total zeci de milioane de lei mai mult pentru anumite servicii. Costurile ridicate sunt generate de chestiuni precum refuzul directorului ANCOM de a recalcula tarifele de interconectare, adevărata sa misiune în tot acest timp. Decizia a fost un adevărat cadou acordat unor companii private, în detrimentul românilor”, explică Pavel Popescu.
Deputatul PNL a depus la Senat, alături de încă trei parlamentari, amendamente care propun revenirea la vechea formulă a legii, ce nu permitea acest proces de politizare a instituției.
„Indiferent de numele președintelui, de astăzi sau de mâine, este greu de crezut că acesta s-ar putea vreodată implica în astfel de scheme ce pot deveni uneori doar formule de acordare a unor sinecuri. Sunt sigur că nu am fi ajuns aici dacă Președintele Iohannis ar fi avut ultimul aviz, în ceea ce îl privește pe domnul Diță. Acum, singura modalitate prin care instituția își poate recâștiga independența, este revenirea de urgență la vechea formulă legislativă, astfel încât numirea să fie avizată de el”, crede Popescu.
Popescu atrage atenția că indiferent de formula găsită pentru a scăpa de domnul Diță, mandatul său se identifică cu faptul că ANCOM și-a încălcat atribuțiile legale și a trădat interesul cetățenilor.
Pavel Popescu, deputat PNL
18 Octombrie 2017
(824462)
Citiți principiile noastre de moderare aici!