Potrivit reprezentanților Aeroportului Internațional Timișoara, două curse care trebuiau să ajungă la Timișoara de la Bergamo și Madrid au fost anulate de companiile aeriene din cauza condițiilor meteo, însă aeroportul este deschis, cursa de Munchen urmând să decoleze la ora publicării acestei știri. Mai este o problemă legată de o cursă care trebuia să vină de la București la ora 8.10 și apoi să plece spre această destinație, însă compania aeriană a decis să o anuleze deoarece aeronava nu a reușit să plece de pe un alt aeroport, tot din cauza condițiilor meteo.
Pentru informații actualizate în timp real despre starea zborurilor de pe și spre Aeroportul Internațional Timișoara, vă recomandăm să verificați site-ul www.aerotim.ro.
UPDATE. Și cursa de Frankfurt a fost anulată
Și cursa aeriană care trebuia să vină de la Frankfurt la ora 12 a fost anulată din cauza condițiilor meteorologice de pe aeroportul german, au anunțat reprezentanții Aeroportului Internațional Timișoara. Cursa ar fi trebuit să plece la ora 12.40 din Timișoara, înapoi spre Frankfurt.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2164321″]
[related-post post_id=”2164326″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!