„Livada de vişini”, ultima operă a lui Cehov, este o parabolă a crizei. Piesa este pusă în scenă la Teatrul Maghiar de regizorul László Sándor. Directorul Teatrului din Novi Sad se află pentru a treia oară la Timisoara, montând stagiunile trecute spectacolele „Se apropie vremea”, de Line Knutzon, respectiv „Raiul”, de Arni Ibsen, ambele bazate pe texte contemporane. De această dată, regizorul a ales un text cât se poate de clasic, dar spectacolul se mulează pe o concepţie modernă. În viziunea regizorului, „Livada de vişini” este o metaforă. Este metafora indestructibilului care se agaţă de noi cu o putere demonică. Şi ceea ce este indestructibil, este fără vârstă. „Livada de vişini”, la fel ca şi stăpâna sa, Ranevskaia, s-au ascuns în spatele unei măşti atemporale. Ambele sunt eterne, deci nu pot fi distruse, pentru că puterea lor se află în spiritul lor.
Textul spectacolului, mult mai succint decât piesa originală, a fost redactat de dramaturgului Gyarmati Kata. Scenografia este semnată de Csík György, coregrafia de Liana Iancu, iar muzica îi aparţine lui Cári Tibor.
Din distribuţie fac parte Szilágyi Ágota, Tar Mónika, Magyari Etelka, Bandi András Zsolt, László Pecka Péter şi Vass Richárd.
După premiera din 30 aprilie, următoarea reprezentaţie va avea loc în data de 2 mai, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Maghiar, iar publicul arădean va putea viziona spectacolul în data de 6 mai, tot de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”. Biletele pentru premieră se pot procura de la casa de bilete a teatrului din Timişoara. Preţul maximal al unui bilet 16 lei şi 8 lei cu reducere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!