Deşi vântul bătea cu putere şi le lua sacii de gunoi pe sus, voluntarii nu s-au lăsat şi au trecut la strâns gunoaie, după cum şi-au propus iniţial, timp de o oră, spre nedumerirea șoferilor care circulau pe șosea. Cu ocazia Orei Pământului, voluntarii de la EcoStuff s-au pus să facă curăţenie pe marginea drumului, de la ora 10.30 la 11.30. Voluntarii au văzut că oamenilor “le scapă” multe lucruri din mână, pe marginea drumului, de la ambalaje de bere de diferite mărimi şi tipuri până la recipiente de cafea, de suc, au găsit chiar şi căciuli şi alte obiecte.
“Dacă toţi cei 7 miliarde de oameni ar adună timp de o ora gunoiul ajuns dintr-un motiv sau altul în natură, în râuri, lacuri, oceane, pe câmp sau în păduri, s-ar aduna 100 de milioane de tone de gunoi. Asta în condiţiile în care întreaga cantitate de deşeuri care ajunge în natură este de aproximativ 500 de milioane de tone, dar într-un an!”, spun reprezentanţii EcoStuff.
Întâlnirea s-a dat sâmbătă dimineaţă la ora 10.00, în parcarea unui magazin din aporpiere, pe Calea Aradului. S-au strâns voluntari hotărâţi, care au trecut imediat la treabă. Apă, fructe, saci, voie bună, o pereche de mănuşi a fost tot ce au avut nevoie voluntarii. Și căciuli, pentru că vântul puternic le-a dat serioase probleme, cărora le-au făcut față cu brio…
“Hai să-i dăm Pământului o oră din timpul nostru liber”, au îndemnat reprezentanţii EcoStuff.
Citiți principiile noastre de moderare aici!