„Poşta Română a lucrat pe profit, au fost sume foarte mari ca rezultat pozitiv al activităţii. Din păcate, ulterior au fost semnate o serie de contracte extrem de păguboase pentru companie. În anul 2009, comparativ cu 2006, cheltuielile la indicatorul servicii asigurate de terţi au crescut cu 1.099,95%!”, ne-a declarat Balaş.
Activitatea Poştei trebuie reanalizată din temelii, mai spune şeful poştaşilor din regiunea de vest. Pe primul loc se află informatizarea tuturor oficiilor poştale şi conectarea acestora într-o reţea comună. De asemenea, serviciile financiare trebuie introduse cât mai rapid în oferta poştei. Poştaşii vor trebui să poată încasa taxele locale şi cele datorate ANAF, să semneze contracte de asigurări şi să încaseze facturi pentru societăţile mari prestatoare de servicii, prezente la nivel naţional (de exemplu companii de telefonie).
„Poştaşul se va duce la om acasă şi va avea supra sa chiar şi un POS. Persoana va putea astfel plăti chiar cu cardul, direct la poştaş”, a explicat Nelu Balaş propunerea lansată conducerii companiei. El propune şi montarea unor „bancomate poştale”, aparate unde oamenii vor putea, la orice oră din zi sau noapte, să-şi plătească facturile sau să retragă bani.
Pe lista măsurilor ce ar fi utile restructurării instituţiei se mai numără şi reorganizarea la nivel naţional a Poştei, în patru centre regionale. Aceasta ar eficientiza foarte mult activitatea, reducând semnificativ numărul de kilometri parcurşi de maşinile poştale, deci implicit reduceri de costuri.
Cel mai aproape de realitate dintre proiectele lansate este cel al plăţii taxelor locale la poştaşi. Pe raza Regionalei Timişoara acesta funcţionează deja în mai multe localităţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!