Evenimentul – Pedalare critică – organizat de Masa Critică Timișoara, va avea loc vineri, 26 aprilie, de la ora 18:00. Punctul de întâlnire va fi în fața Catedralei Mitropolitane.
”Am numărat în ultima vineri din martie bobocii bicicliști, iar unii mai hibernau. Interesați s-au arătat, și apoi nu s-au mai arătat, dar știm că vor apărea! Trebuie să demonstrăm că suntem mulți și că ne pasă de locul nostru în trafic și de consecințele pozitive!”, transmit organizatorii.
Pe termen lung, scopul acestui eveniment de pedalare în masă este de a le reaminti tuturor de existența mijloacelor de deplasare alternative, nemotorizate.
Deși Masa Critică nu are niciun mesaj oficial, prin pedalarea ”critică” se promovează siguranța în trafic, sub sloganul ”Noi nu blocăm traficul, noi facem parte din trafic!”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!