Plecarea va avea loc sâmbătă, în 19 mai, din fața Universității de Vest din Timișoara, la ora 9. Se va pedala până la Dudeștii Vechi, acolo unde între 18 și 20 mai se desfășoară Embargo Fest.
„Pedalăm aproximativ 80 de kilometri până la Dudeștii Vechi, pe ruta Timișoara – Sânnicolau Mare – Dudeștii Vechi. Camparea este gratuită. Bicicletele sunt păstrate într-un loc păzit, totuși, ne luăm și încuietorile. Se asigură transportul bagajelor (corturi, saci de dormit etc.) cu mașina, în preziua plecării și la întoarcere. Întoarcerea se face duminică, cu trenul (fiecare își plătește biletul om+bicicletă). Vom urca cu bicicletele din Sânnicolau în trenul de 11.53 sau 17.18”, transmit organizatorii pedalării – Socio UVT Velo Club.
Aveți nevoie de o bicicletă în stare tehnică foarte bună și echipată corespunzător, cu sistem de lumini (far, stop), obligatoriu cască de ciclism, vestă reflectorizantă, două camere de rezervă potrivite tipului de bicicletă cu care veniți, protecție solară și de ploaie, apă suficientă, alte echipamente și lucruri de care considerați că aveți nevoie pentru pedalat și fără de care nu puteți.
Între 18 și 20 mai 2018 se desfășoară la Dudeștii Vechi Embargo Fest. Vor fi trupe care vor urca pe scenă (Cargo, Lucky Cash (SRB), The Weekend Bandits, Apocalips, Bajaga i Instruktori și mulți alții), dansuri tradiționale, film documentar, chill zone).
Cazarea va fi la… cort.
Informații găsiți și aici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!