Vă reamintim că Agache și Păuna au fost ridicați de DIICOT în decembrie 2016, după ce au încercat să vândă unui ofițer sub acoperire 700 de pastile ecstasy și 900 de timbre LSD, în schimbul sumei de 11.700 de euro. În locuințele celor doi, anchetatorii au mai găsit 35 de timbre LSD şi 29 de comprimate ecstasy. Cei doi făceau rost de droguri din Olanda și le vindeau în Timișoara, în zone frecventate de tineri.
Recent, cei doi au fost achitați de Tribunalul Timiș, însă procurorii au făcut apel, care s-a judecat la Curtea de Apel Timișoara. Miercuri, magistrații au decis să întoarcă decizia instanței inferioare și să aplice pedepse grele celor doi.
Astfel, Mario Agache a fost condamnat la 5 ani și 4 luni de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată, din pedeapsă urmând să se scadă aproape trei luni în care a fost în arest la domiciliu. Partenerul său, Cosmin Mihai Păuna, a primit o pedeapsă și mai grea: 6 ani 7 luni și 10 zile de închisoare, din care se vor scădea aproape trei luni de arest la domiciliu.
Decizia magistraților Curții de Apel Timișoara este definitivă.
[related-post post_id=”1746545″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!