Polițiștii de la Biroul de Investigare a Fraudelor Lugoj împreună cu Serviciul de Investigare a Fraudelor sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj au efectuat percheziții la două adrese – la sediul Casei Locale de Pensii Lugoj, dar și la domiciliul unui angajat, bănuit că ar fi acordat ilegal pensii mai multor persoane.
„În perioada 2005-2012, cel în cauză ar fi întocmit în fals, în schimbul unor sume de bani, adeverinţe de vechime în muncă, pentru mai multe persoane din zone rurale aparţinând municipiului Lugoj şi oraşului Făget, în baza cărora ar fi fost acordate în mod ilegal pensii”, spun reprezentanții IPJ Timiș.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că angajatul, în complicitate cu tatăl său, ar fi întocmit aceste adeverinţe, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 150 şi 3.000 de lei. Tatăl angajatului a fost administrator al unei societăți comerciale în numele căreia ar fi fost întocmite adeverinţele, iar, în prezent, respectiva societate este radiată de la Oficiul Registrului Comerţului. Polițiștii au percheziționat și patru autoturisme deținute de cei doi.
Până acum, oamenii legii au identificat 15 persoane care ar fi obținut ilegal pensii pentru limita de vârstă. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul creat depășește suma de 200.000 de lei.
„În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori alte mijloace frauduloase , fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals”, au mai transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Încă de dimineață, pensionarii care au ajuns la sediul Casei de Pensii Lugoj nu au putut intra în instituție, cât timp s-au desfășurat perchezițiile.
„Asta e România. Nouă nu ni se pare normal, dar pentru ei e ceva normal. Nu vedeți, zi de zi, la televizor ce ne arată? Sunt mulțumită de serviciile de la Casa de Pensii. Nu am avut probleme cu ei. Probleme am avut mai mult cu Poșta Română, că ei ne aduc pensiile, poștașul. Și ei fac ce vor. În ultimele trei luni, de când au fost restructurări la Poșta Română, degeaba faci sesizări că nu ai cui” a spus o pensionară, în fața sediului Casei de Pensii Lugoj, supărată că instituția este închisă.
„Nu știu ce activități desfășoară aici cu poliția și nu putem intra. Ne-au spus să venim peste trei ore”, a spus un alt pensionar.
UPDATE: Anchetatorii au ridicat mai multe probe, printre care un laptop, un hard disk şi mai multe documente. De asemenea, cei doi complici, angajatul Casei de Pensii şi tatăl acestuia, vor fi cercetaţi în stare de libertate.
Trimite articolul
XVerificați și dosarul d-nei Matei Pamfilica, din Faget sat Bichigi, nr 136.Aceasta a beneficiat de aprox 10 ani de pensie babană cu toate ca nici în prezent nu are vârsta legală de pensionare. Cum se spune a avut un dosar falsificat, cu 15 ani de munca la cherestea și femeie de servici și mai bine de 1800lei pensie.