Perchezițiile, patru la număr, s-au desfășurat în județele Timiș, Caraș-Severin și Satu Mare. Polițiștii de la Crimă Organizată au descins în locuințele a patru persoane suspectate că ar fi înșelat un cetățean italian cu 9.000 de euro.
„Din cercetări a reieşit că, de la începutul lunii decembrie 2014 până în prima jumătate a anului 2015 , un cetățean italian ar fi intrat în legătură pe un site de matrimoniale cu una dintre cele trei femeie care folosea acest site. Discuțiile dintre cei doi au evoluat până la propunerea făcută de cetățeanul italian de a o cunoaște personal, astfel că a invitat-o la el în Italia, oferindu-se să suporte toate cheltuielile legate de deplasare. Pentru plata biletului de transport, cetățeanului italian i s-a indicat sa vireze banii la o Agenție de Transport din Piatra Neamț, folosindu-se un site fals ce imita o firmă de Transport Internațional din Brăila, pe numele celei de-a doua bănuită. Profitând de încrederea cetățeanului italian, cei 4 bănuiți l-au indus în eroare, sub diverse pretexte, solicitându-i acestuia sa-i trimită sume de bani (9000 de Euro) pentru a înlătura toate obstacolele care stăteau în drumul femeii către Italia. În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat 3 laptop-uri, 4 telefoane mobile, 1 tabletă și mai multe înscrisuri care au legătură cu cauza, acestea fiind supuse percheziţiei informatice”, spun polițiștii de la Crimă Organizată. Trei persoane au fost duse la sediul DIICOT Timișoara pentru audieri.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, fals informatic și înșelăciune.
Citiți principiile noastre de moderare aici!