Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara şi procurorii DIICOT au efectuat miercuri şase percheziţii domiciliare pe raza oraşului Jimbolia, la persoane bănuite de trafic şi consum de droguri de risc.
Nouă persoane au fost ridicate pentru audieri.
„Au fost puse în aplicare nouă mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul DIICOT – ST Timişoara, pentru audieri. Din cercetări a reieşit că cei nouă membri ai grupării infracţionale, cu vârste cuprinse între 19 şi 32 de ani, ar fi distribuit droguri consumatorilor din oraşul Jimbolia. Pentru distribuirea drogurilor la nivel stradal membrii grupării ar fi folosit intermediari”, au arătat reprezentanţii IPJ Timiş.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale a IGPR. La activităţi au participat şi poliţiştii oraşului Jimbolia şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!