În total 170 de studenţi din anul doi al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor Timişoara vor putea accesa o serie de stagii de practică, urmând ca la finalul acestora să primească un sprijn financiar de 900 de lei. Cei mai norocoşi dintre aceştia vor studia la Roma, este vorba de un număr de 25 de persoane.
„Practica efectivă începe la începutul lunii noiembrie, urmând ca în cadrul proiectului să fie încheiate parteneriate cu reprezentanţii mediului de afaceri în cadrul cărora se va derula practica studenţilor. Avem prevăzut un număr de 15 acorduri la nivel local şi regional şi trei acorduri cu parteneri economici din ţări membre ale UE”, a declarat Sorina Păuţu, managererul proiectului.
50 dintre studenţi, cei care vor primi calificative bune, vor primi un premiu de 2.000 de lei. De asemenea, cinci dintre studenții care vor studia în afara țării vor primi câte un premiu de 3.000 de lei.
Proiectul intitulat „Ghidarea performantă a studenților la început de carieră – GPS în carieră” se va încheia la 31 decembrie 2015 şi beneficiază de sprijin european.
Citiți principiile noastre de moderare aici!