Prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, a convocat luni dimineaţă Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă pentru a analiza cazul gradiniţei din Satchinez, unde se înregistrează acumulări de gaze a căror cauză nu este însă stabilită. În ultmele zile, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat şi E.On gaz au mers la faţa locului de unde au luat mai multe probe încercând să stabilească provenienţa pungii de gaz. Deocamdată, concentraţia de gaz este de 1 la sută. Pericolul de explozie putând să apară de la 4 la suta, după cum arată specialiştii. Aceştia susţin însă ca această concentraţie poate creşte în orice moment. Probele de gaz au fost trimise la un institut specializat de la Câmpina, unde vor fi analizate şi se va încerca să se stabilească provenienţa acestora. Problema este că în fântânile din apropierea grădiniţei, concentraţia de gaz depăşeşte chiar şi 70 la sută.
„Am fost informaţi la sfârşitul săptămânii trecute că pe raza comunei Satchinez sunt acumulări de gaze. Mai exact, în apropierea unei grădiniţe este o pungă de gaz care ar putea pune în pericol viaţa copiilor. Din acest motiv, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, cât şi cei de la E.On şi Petrom Gaz au făcut primele măsurători. După procentul măsurat nu există încă pericol de explozie, dar s-ar putea ca activitatea în grădiniţă să fie suspendată”, a afirmat prefectul Mircea Băcală.
Reprezentanţii grădiniţei din Satchinez au alertat autorităţile încă de săptămâna trecută despre acest pericol.
Din fericire, în această perioadă, cei 60 de copii care merg la această grădiniţă sunt în vacanţă. Localnicii au fost informaţii de pericolul de explozie, iar autorităţile încearcă să găsească soluţii pentru această problemă până la începutul anului viitor.
B.A.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!