Urmează două zile în care 19 județe din România, printre care și Timișul, se vor afla sub cod galben de inundații. Din pricina averselor înregistrate vor fi scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe uneie râuri.
În Timiș probleme vor putea apărea în bazinele hidrografice ale râurilor Timiș, Bega și Moravița. În Caraș-Severin vor fi afectate bazinele hidrografice ale râurilor Bârzava și Nera, iar în Hunedoara vor fi înregistrate probleme pe Mureș.
Cod portocaliu de ploi
Pericolul de inundații vine în contextul în care meteorologii au emis o avertizare generală de cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și ploi abundente. Avertizarea este valabilă de miercuri, 20 mai, de la ora 13.00, până joi, 21 mai, ora 6.00. Zonele vizate de codul portocaliu sunt județele Timiș și Caraș-Severin, dar și Mutnenia, Oltenia și centrul țării.
Vor fi vijelii, grindină, descărcări electrice și va ploua torențial, astfel încât, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40-50 l/mp și izolat 60-70 l/mp.
Trimite articolul
XPrecipitațiile sunt binevenite pe aceasta seceta prelungită, chiar daca niste ploi mocănești ar fi fost mai bune