Miercuri, Paisie Lugojanul, Episcop – Vicar al Arhiepiscopiei Timisoara, mai mulţi preoţi, dar şi Tudor Creţu, scriitor, manager al BJT, cu toţii s-au întâlnit pentru a evoca personalitatea mitropolitului.
„Aceasta înseamnă că timp de 50 de ani Înaltpreasfinţitul pe întreaga zonă a Banatului şi în special şi în Arhiepiscopia Timişoarei şi Caransebeşului o bună perioadă de timp a rânduit viaţa bisericească din această zonă, a hirotonit preoţi, diaconi, a sfinţit biserici, […] s-a îngrijit ca toţi credincioşii să poată să se bucure de liturghia şi de întâlnirea cu Dumnezeu prin Sfânta şi Dumnezeiasca împrtăşanie. Prezenţa Înaltpreasfinţitului în Uniunea Scriitorilor din România filiala din Timişoara în Academia Româna, filiala din Timişoara, înseamnă o mare prestanţă şi un mare respect de care Biserica Ortodoxă Română de aici din această parte de ţară s-a bucurat prin activitaea Înaltpreasfinţiei sale”, ne-a spus Paisie Lugojanul, Episcop – Vicar al Arhiepiscopiei Timișoara.
„Ideea e că este poate cel mai iubit om din partea aceasta de ţară. Este o personalitate în care se reunesc laturi extrem de fertile, om al lui Dumnezeu, om al cărţii, deci o figură înaltă, doctă şi o figură care se poate apropia şi care poate apropia oamenii de biserică. L-am cunoscut acum vreo trei sau patru săptămâni, am rămas şi eu frapat de prospeţimea dialogului şi de felul în care comunică cu oamenii şi până la urmă asta este una dintre cele mai mari lecţii”, ne-a spus Tudor Creţu, managerul BJT.
La evocare au participat mai multe persoane care au putut să pună întrebări.
Citiți principiile noastre de moderare aici!