Sute de timișoreni sună lunar la Poliția Locală să se plângă de autovehiculele abandonate pe domeniul public, care ocupă degeaba locurile de parcare. Potrivit oamenilor legii, 1.395 de locuri au fost eliberate de rable în 2019. Iar operațiunea continuă. Numai în primele zile ale anului au fost luate șase mașini abandonate pe străzile orașului și au fost înaintate 11 dispoziții de declarare a abandonului.
„Anul trecut, polițiștii locali au verificat 1.518 sesizări de la cetățeni și constatate din oficiu, privind situația a 2.348 autovehicule, dintre acestea 1.462 sesizări cu 2.217 autovehicule fiind soluționate, restul rămânând în lucru. Dintre acestea, 1.395 autovehicule au fost ridicate de proprietari ca urmare a demersurilor efectuate de polițiștii locali, dar și împreună cu reprezentanții SDM, iar 822 nu se încadrează în prevederile Legii 421/2002, care specifică faptul că pentru a fi declarate abandonate autovehiculele trebuie să nu fie mutate cel puțin un an de zile din același loc”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Oamenii legii „luptă” și cu pliante informative, cu sprijinul Autorității Teritoriale de Ordine Publică din cadrul Consiliului Județean Timiș. Sute de pliante cu informații referitoare la legislația pe linia autovehiculelor abandonate vor fi înmânate în cadrul diverselor campanii ale PLT.
Se pot face sesizări pe această temă la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 ori la adresa de email contact@politialoctm.ro, mai ales dacă se știe că unele mașini stau de peste un an abandonate pe domeniul public, așa cum prevede legea.
Trimite articolul
XBeton ?, peste 1300 de vinituri, atat ne trebuia…hai la multi ani si la mai mare…poate reusiti cumva sa aduceti mai multi anu acesta, ca sa ajungem sa ne parcam, cei de drept, masinile in balcon …
Este o rabla pe strada martir Maria Andrei care nu a fost miscata de cinci ani!
Când se vor aduna și cazanele de pe Mendeleev, din fața punctului termic se vor mai face vreo 10 locuri de parcare…
Vestea e, de fapt, de groază!
În ciuda faptului că au fost eliberate 1.395 de locuri de parcare, traficul a fost mai intens… Deci, frecție la picior de lemn.
Renunțați la a cumpăra mașini peste mașini, idioților!