În Timiș, conform Inspectoratului Școlar Județean, 1.402 candidați s-au înscris la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului, cea de toamnă – 889 sunt din promoția curentă, iar restul din cele anterioare. Din totalul candidaților înscriși, 1.341 au terminat liceul la „zi”, 35 la „seral” și 26 la „frecvență redusă”.
Calendarul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului 2019:
21 august – limba și literatură română – proba Ea) – proba scrisă;
22 august – limba și literatură maternă – proba Eb) – proba scrisă;
23 august – proba obligatorie a profilului – proba Ec) – proba scrisă;
26 august – proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – proba scrisă.
27 și 28 august – proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română
29 august – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă
30 august și 2 septembrie – evaluarea competențelor digitale
2 – 3 septembrie – evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională.
3 septembrie – afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 16.00).
7 septembrie – afișarea rezultatelor finale, după rezolvarea contestațiilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!