Conform reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Timiș, în primele două zile de înscriere, în cel mai vestic județ al țării au fost depuse 1.552 de cereri pe 6.150 de locuri disponibile.
La Școala Generală nr. 7 Sfânta Maria din Timișoara au fost depuse 81 de cereri de înscriere în clasa zero, la Școala nr. 24 au fost depuse 75 de cereri, la Școala nr. 19 Avram Iancu din Timișoara au fost depuse 63 de cereri, la Liceul Grigore Moisil din Timișoara au fost depuse 61 de cereri, 57 de cereri au fost depuse la Colegiul Național Bănățean din Timișoara, iar 43 la Colegiul Național Pedagogic.
Nicio cerere nu a fost depusă la Școala Gimnazială nr 1 Timișoara, la Școala nr. 15, Școala gimnazială Anișoara Odeanu Lugoj și alte unități de învățământ din județ.
Părintele poate opta pentru înscrierea la şcoala de circumscripție – în această situaţie, copilul este automat înscris, sau poate opta pentru o unitate de învăţământ, alta decât şcoala de circumscripţie – în această situaţie, copilul este înscris în limita locurilor libere şi, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale şi, ulterior, a criteriilor specifice de departajare.
Părintele poate solicita, prin bifarea în cererea-tip de înscriere, ca locul la şcoala de circumscripţie să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la unitatea de învăţământ pentru care părintele a făcut opţiunea, din lipsă de locuri libere.
Înscrierile au loc la unitatea de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului. Cererile-tip de înscriere pot fi completate şi validate direct la unitatea de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului. Cererile-tip de înscriere pot fi completate şi online (inscriere.edu.ro – procedura va fi disponibilă începând cu data de 4 martie), dar după completarea acestora, părinții trebuie să meargă la unitatea de învăţământ în care doresc înscrierea copilului pentru validarea cererii.
Prima etapă de înscriere se desfășoară între 4 și 22 martie, de luni până vineri, între orele 8:00 – 18:00.
În 29 martie are loc afișarea în unităţile de învățământ şi pe site-urile inspectoratelor școlare a listei copiilor înscriși după prima etapă.
A doua etapă are loc între 2 și 8 aprilie. Dacă după prima etapă copiii nu sunt cuprinşi în nicio unitate de învăţământ, părinţii vor completa o nouă cerere de înscriere, repartizarea urmând să se facă pe locurile rămase disponibile după prima etapă. Unitățile de învățământ sunt obligate să afişeze situaţia copiilor înscrişi şi a locurilor rămase disponibile, după fiecare etapă de înscriere.
În 11 aprilie are loc afişarea în unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectoratelor şcolare a listei copiilor înscrişi după a doua etapă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!