Ca în fiecare an, la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, în 6 ianuarie, vor fi așezate butoaie cu apă sfințită pentru credincioși, în șase locuri ale lăcașului de cult.
Butoaiele vor fi așezate la intrarea principală și la intrările laterale ale Catedralei Mitropolitane, iar preoții vor împărți, după prânz, apă sfințită enoriașilor.
Miercuri dimineață, la ora 7.30, începe Utrenia, iar la ora 9.30, liturghia arhierească, unde va sluji mitropolitul Banatului ÎPSS Ioan. La finalul acestei slujbe se va sfinți apa și se va împărți către credincioși.
Peste 1.500 de litri de apă sunt pregătiți numai la Catedrala Mitropolitană, dar dacă mai este nevoie cantitatea de apă se va suplimenta. Tot miercuri, la ora 17, va avea loc Vecernia cu Litie, pentru Sfântul Ioan.
Joi, 7 ianuarie, de Sfântul Ioan, la Catedrala Mitropolitană, va avea loc, la ora 8, Utrenia, urmată la ora 10, de Sfânta Liturghie, iar la ora 17, de Acatistul Sfântului Ioan.
Pe 6 ianuarie, credincioşii prăznuiesc Botezul Domnului sau Boboteaza, care aminteşte de botezul pe care l-a primit Domnul Iisus Hristos în apa Iordanului, de la Înaintemergătorul Ioan, şi când Duhul Sfânt a coborât asupra Sa în chip de porumbel, iar din cer s-a auzit Glasul Tatălui: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit! .
Citiți principiile noastre de moderare aici!