Cancerul de col uterin poate fi tratat cu succes, iar testarea Babeș-Papanicolaou poate ajuta mii de femei să intervină la timp. În fiecare an, peste 4.000 de românce sunt diagnosticate cu cancer de col uterin, țara noastră ocupând primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește incidența acestei boli. Femeile active, cu vârsta cuprinsă între 15 și 44 de ani, sunt cel mai afectate de cancerul de col uterin.
Cancerul de col uterin în România are o rată a incidenței de trei ori mai mare față de media Uniunii Europene – 34,9 la sută, și o rată a mortalității îngrijorătoare, de 14,2 la sută. Campania ”Protejează-i aripile!” reprezintă un demers amplu de informare a femeilor românce despre importanța prevenției împotriva cancerului de col uterin.
„Cancerul de col uterin reprezintă, în țara noastră,o prioritate de sănătate publică. Având în vedere statisticile la nivel național, considerăm că este foarte importat ca mesajul nostru să ajungă la toate femeile din România și să le furnizăm cât mai multe informații despre cum se pot feri de boală, astfel încât adoptarea comportamentului preventiv să fie una informată. Testarea Babeș-Papanicolaou poate ajuta mii de femei să intervină la timp, fapt dovedit de efectul pozitiv al programelor de screening consolidate care se desfășoară în toată lumea: în ţări în care procentul femeilor testate prin programele organizate de screening depăşeşte nivelul de 60%, precum Norvegia (78,9%), Danemarca (66,3%) sau Regatul Unit al Marii Britanii (78,5%)1, în ultimii ani s-au înregistrat progrese remarcabile în scăderea mortalităţii pentru această boală, astfel încât aceasta a ajuns chiar să fie înjumătăţită în multe dintre aceste state. Descoperite la timp, atât leziunile, cât și cancerul de col uterin pot fi tratate cu succes, de aceea este foarte important ca acest mesaj de prevenție, pe care vrem să îl transmitem prin intermediul campaniei «Protejează-i aripile!», să ajungă la un număr cât mai mare de femei din România” a declarat Carmen Ungurean, coordonator al Programului naţional pentru depistarea activă precoce a cancerului de col uterin.
Cancerul de col uterin este al doilea cel mai des întâlnit cancer la femeile cu vârsta cuprinsă între 15 și 44 de ani din țara noastră, după cel mamar. Mai mult, pentru femeile din aceeași categorie de vârstă, cancerul de col uterin este principala cauză de mortalitate prin cancer, în contextul în care se înregistrează peste 1.900 de decese anual, în urma diagnosticării cu această boală.
Cancerul de col uterin este cauzat de anumite tipuri ale virusului papiloma uman (HPV), un virus care provoacă cea mai cunoscută infecție virală cu transmitere exclusiv sexuală, aceasta fiind frecvent întâlnită la adulții activi din punct de vedere sexual. Până în prezent, au fost identificate peste 120 de tulpini ale acestui virus, unele dintre acestea având un risc oncogen crescut, iar două tipuri (mai exact, 16 și 18) sunt responsabile pentru peste 70% dintre cancerele de col uterin. 90% dintre cazurile înregistrate pentru această boală au fost provocate de genotipurile 16, 18, 31, 33, 45, 52 sau 588. Infecția cu virusul HPV este una dintre cele mai întâlnite la nivel mondial, estimările arătând că până la 80% dintre femeile active sexual, la nivel global, vor fi, la un moment dat, pe parcursul vieții, expuse acestui virus. Calea de transmitere a acestei infecții este cea sexuală, prin contactul cu zona infectată a unuia dintre parteneri. Cum cancerul de col uterin este o boală care apare ca urmare a infecției cu un virus, ea poate fi prevenită prin vaccinare. O serie de astfel de vaccinuri sunt disponibile pe piață, în Uniunea Europeană, și oferă protecție fie împotriva a două, a patru sau chiar a nouă din cele mai frecvente tipuri de virus. Aplicate împreună, vaccinarea și screening-ul reprezintă cea mai recomandată strategie de protecție împotriva cancerului de col uterin.
Campania „Protejează-i aripile!” este organizată de MSD România în parteneriat cu Institutul Național de Sănătate Publică, are drept obiective principale îmbunătăţirea nivelului de informare cu privire la cancerul de col uterin şi creşterea gradului de conştientizare referitor la importanţa vitală a prevenţiei în lupta cu această boală. De asemenea, campania îşi propune să faciliteze accesul unui număr cât mai mare de femei la testarea gratuită Babeş-Papanicolaou, în cadrul Programului Naţional pentru depistarea activă precoce iniţiat de Ministerul Sănătăţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!