Identificarea zonelor cu gunoaie trebuie finalizată până în 18 septembrie. Până acum în judeţul Timiş au fost descoperite peste 100 de mormane ilegale de deşeuri. Voluntarii mai au la dispoziţie câteva zile să identifice mormanele de gunoi din zonele Periam – Igriş, Cenad – Dudeştii Vechi, Şag, Margina – Coşeviţa – Româneşti, Surduc, Jimbolia, împrejurimile Lugojului, precum şi albiile râurilor Bega şi Timiş. Pentru o organizare cât mai eficientă, organizatorii au nevoie de cât mai mulţi voluntari care să găsească zonele cu gunoi.
Judeţul Timiş se situează pe locul trei în ţară ca număr de voluntari înscrişi până în acest moment, după Bucureşti şi Cluj-Napoca.
Toţi cei interesaţi sunt încurajaţi să se înscrie pe site-ul campaniei, www.letsdoitromania.ro, la secţiunea „Vreau să mă înscriu!”, pentru cartare, dar mai ales pentru curăţenia generală din 24 Septembrie, ziua când se vor aduna gunoaiele în toată ţara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!