Acțiunea este coordonată de polițiștii din Timișoara. Oamenii legii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor urmăresc combaterea evaziunii fiscale.
În control ei au cerut ajutorul inspectorilor OPC, DSV și ITM. De asemenea, pompierii de la ISU Banat au mers și ei în acțiune pentru a vedea cum sunt respectate normele de prevenire a incendiilor.
Verificările se desfășoară în interiorul centrului comercial Euro, dar și în parcare și în imediata vecinătate acolo unde verificările sunt făcute de polițiștii de la rutieră.
Ca de obicei, la vederea organelor de control, unii dintre comercianți au tras obloanele și au închis rapid magazinele.
UPDATE: În cadrul descinderii, poliţiştii au aplicat 48 de amenzi în valoare de 350.000 de lei
„Echipele de control au verificat respectarea normelor referitoare la plata T.V.A. intracomunitară, dacă documentele de transport sunt conforme cu realitatea, concordanţa între stocurile criptice şi faptice, documentele de provenienţă a mărfurilor, respectarea prevederilor legale în întocmirea documentelor fiscale şi contabile, respectarea condiţiilor de depozitare şi comercializare a mărfurilor alimentare, precum şi verificarea situaţiei contractuale a angajaţilor. Astfel, poliţiştii au controlat 78 de societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate, fiind aplicate 48 de sancţiuni contravenţionale”, povestesc polițiștii timișoreni.
Ei au aplicat sancțiuni în valoare totală de 350.000 de lei, dar au întocmit și mai multe dosare penale.
„Totodată, au fost întocmite trei dosare penale, unul dintre acestea fiind pentru efectuarea de acte de comerţ cu produse care purtau însemnele unei mărci înregistrate fără acordul titularului, fiind indisponibilizate articole vestimentare în valoare de 1.100 de lei”, transmit cei de la biroul de presă al IPJ Timiș.
Oamenii legii au confiscat și bunuri a căror valoare depășește 5000 de lei. Mai exact, 130 de kg de mălai, 100 de kg de zahăr, 600 de produse cosmetice, 48 de conserve din peşte expirate. Nici polițiștii de la Rutieră nu au stat. Ei au controlat 62 de autovehicule și au aplicat 16 amenzi în valoare de 920 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!