Preşedintele completului şi-a motivat respingerea prin aceea că numărul inculpaţilor în cele două dosare este foarte mare, de 110 persoane, iar pentru o mai bună judecare a cauzelor consideră că este mai bine ca dosarele să rămână distincte. În plus, în dosarul Moraviţa 1, în care sunt 69 de inculpaţi, cinci dintre ei au ales procedura simplificată de judecată, respectiv, să-şi recunoască faptele. Aceştia vor fi audiaţi de judecător pe 18 octombrie, iar ceilalţi, pe data de 12 noiembrie.
Solicitarea de conexare a venit săptămâna trecută din partea unuia dintre avocaţii din lotul Moraviţa 2, ţinând cont că faptele pentru care sunt trimişi în judecată inculpaţii sunt foarte asemănătoare, respectiv, fapte de corupţie şi contrabandă cu ţigări.
În favoarea conexării celor două dosare s-a pronunţat şi procurorul DNA. Acesta a explicat că s-au întocmit două dosare separate doar din cauză că s-a dorit ca imediat după reţinerea primului lot de vameşi şi poliţişti de frontieră aceştia să fie trimişi în judecată cu celeritate.
Atât avocaţii, cât şi unii inculpaţi consideră că ar fi fost mai bună conexarea, deoarece, în caz contrar, pot apărea situaţii în care inculpaţi dintr-unul din dosare să apară ca martori în celălalt dosar şi să-şi schimbe declaraţiile iniţiale.
La termenul de miercuri s-au mai formulat şi cereri de ridicare a sechestrului asigurator, una dintre ele fiind respinsă, iar în alt caz s-a solicitat de către instanţă achitarea prejudiciului creat.
De asemenea, au mai fost formulate de către apărători trei cereri de ridicare a măsurii de interdicţie de a părăsi ţara, precum şi două cereri de ridicare a interzicerii dreptului de a-şi exercita meseria de poliţişti de frontieră, chiar dacă acest lucru înseamnă punerea la dispoziţia Ministerului, deoarece respectivii nu au alt mijloc de a-şi întreţine familiile şi minorii pe care-i au în întreţinere.
Lotul Moravita trimis in judecata, procesul in iunie
Citiți principiile noastre de moderare aici!