Vineri 19 aprilie, la ora 16, la Muzeul Catedralei Mitropolitane din Timișoara va avea loc vernisajul expoziției de icoane bizantine „Lumina Florilor de Paşti”, unde vor expune peste 150 de copii din Banat.
Vernisajul va fi deschis de violonista Iuliana Cîmpean cu un moment artistic. Mai multe şcoli şi licee din Timiş au trimis lucrări ale elevilor, care au mai participat la diverse concursuri de icoane desfășurate la nivel județean sau naţional. Expoziția va fi deschisă până în 19 mai.
„Manifestarea culturală din pragul «Floriilor», ajunsă la a cincea ediție, vine să ne aducă aminte atât de ramurile purtate în mâini de cei ce-l așteptau pe Domnul Iisus Hristos în Cetatea Ierusalimului, cât şi de chipurile blânde ale copiilor, reflectate ca adevărate icoane ale bucuriei, ce cântau pe străzile Cetății Sfinte: «Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!» (Ioan 12,13)”, transmite Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Timișoarei.
Expoziţia este organizată de Arhiepiscopia Timişoarei în colaborare cu Atelierul de pictură Buna Vestire, Şcoala Gimnazială Sfântul Antim Ivireanul şi Primăria Timişoarei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!