Deținătorii de proprietăți imobiliare din comunele Balinț și Secaș s-au aflat anul trecut în prim planul specialiștilor de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș. Aici a avut loc finalizarea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor la nivel de unitate administrativ-teritorială, operațiune inclusă în Programul Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF), în anul 2018 proprietarii beneficiind de realizarea cărților funciare în mod gratuit. Finanțarea lucrărilor s-a făcut din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
De asemenea, în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale, „anul trecut au fost înregistrate în evidențele de cadastru și carte funciară 6.522 imobile, reprezentând o suprafață de 9.734 hectare din județ”, conform celor anunțate de reprezentanții OCPI Timiș.
„Totodată, în anul 2018, instituția a semnat contracte de finanțare cu 30 unități administrativ teritoriale – UAT-uri, iar 18 dintre acestea au încheiat contracte de prestări servicii de înregistrare sistematică. Deja a fost demarată licitația pentru următoarele unități administrativ-teritoriale care vor beneficia de asemenea servicii”, se mai spune în informațiile furnizate de OCPI Timiș. Sunt cinci asemenea localități care vor beneficia de finanțare prin Programul Operațional Regional; este vorba de Coșteiu, Denta, Margina, Moravița și Topolovățu Mare. Acestea sunt parte a unui lot total de 194 de UAT care sunt incluse în programul la nivel național care prevede înregistrarea sistematică a imobilelor din 660 de comune din toate județele țării.
În prezent, din totalul de 90 de UAT-uri din județul Timiș care sunt eligibile pentru a fi incluse în acest program național, cinci sunt cadastrate în proporție de 100%, fiind vorba despre Orțisoara, Lenauheim, Sânandrei, Balinț, Secaș. Restul unităților teritoriale care nu sunt cuprinse în acest program au fost deja incluse în alte proiecte de cadastrare similare, fiind în diferite stadii de lucru. Pe lângă cele cinci localități unde cadastrarea a fost deja finalizată în cadrul acestui proiect, în alte 50 de localități se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale, conform OCPI Timiș.
Obiectivul principal al Programului este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor, aici fiind incluse terenurile, clădirile și apartamentele din România, în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Proiectul este finanțat din veniturile proprii ale Agenției, cu peste patru miliarde de lei, dar și din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional, în cuantum de aproximativ 312 de milioane de euro. De asemenea, în cadrul acestui proiect, altă sursă de finanțare este bugetul local al localităților unde se realizează cadastrarea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!