Conform datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Timiș, până joi, 2 martie, au fost depuse 2.079 de cereri. Dintre acestea au fost validate 1.972 de cereri.
La majoritatea școlilor, în prima etapă de înscriere (care durează până în 16 martie) au prioritate copiii care locuiesc în zona de circumscripție a unităților de învățământ respective. Sunt anumite școli (spre exemplu Liceul Pedagogic) care nu au circumscripție, iar copiii sunt admiși în clasa zero pe baza unor criterii stabilite de respectiva școală. În principal nici clasele de limbi străine (cum ar fi clasele de Limba Germană) nu au circumscripție, iar pentru a ocupa un loc în bănci din viitorul an școlar la aceste clase se dă un test.
În Timiș, pentru anul școlar 2017-2018 sunt propuse 268 de clase pregătitoare pentru 5.902 copii.
Până acum, Școala Generală nr. 30 este în topul cererilor depuse – 108 cereri depuse până în acest moment. În top se află și Școala nr. 24, cu 93 de cereri, Școala nr. 7, cu 84 de cereri, Școala nr. 19 „Avram Iancu”, cu 81 de cereri sau Colegiul Național Bănățean, cu 80 de cereri.
Situația completă a cererilor depuse o puteți vedea în documentul atașat.
Aici găsiți circumscripția unde sunteți arondați în funcție de domiciliu și toate informațiile de care aveți nevoie în ceea ce privește înscrierea în clasa pregătitoare.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!