Proiectul vizează trei zone cu risc potențial de inundații și acoperă aria orașului Gătaia, comunele Denta, Birda, dar și orașul Bocșa, comunele Ramna, Berzovia, Doclin, Măureni. Prin proiect se va reabilita și va crește capacitatea polderului (zonă inundabilă) Gherteniș. Tot prin acest proiect va fi asigurată și linia de apărare Bârzava și afluenți, pe sectorul Bocșa – Gătaia – Denta, pe o lungime de 61,39 kilometri. Valoarea totală a investiției este 202 milioane de lei, iar durata totală de realizare este de 36 luni.
„Cred că este unul dintre cele mai importante proiecte care se vor realiza în Județul Timiș având în vedere că de ani de zile ne confruntăm cu această problemă, iar comunități întregi au de suferit de pe urma inundațiilor. Am convingerea că după implementarea investiției oamenii care trăiesc în apropierea râului Bârzava vor scăpa de teama că gospodăriile lor și munca de o viață le vor mai fi distruse de ape și se va reduce considerabil riscul la inundații”, transmite Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.
Finanțarea se realizează din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Apelor și Pădurilor, din veniturile proprii ale Administrației Naționale „Apele Române”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!