Fie că au participat la evenimentele spectaculoase organizate cu ocazia deschiderii, au venit la cumpărături la noile branduri integrate în cea mai mare suprafață de retail din afara Capitalei (120.000 mp și 450 de magazine), să se relaxeze în parcul Iulius Gardens sau la terasele și cafenelele concept din proiect, publicul a fost numeros și entuziast. Pe lângă timișoreni, inaugurarea Iulius Town Timișoara a atras locuitori din județele învecinate și chiar din Serbia și Ungaria.
Sâmbătă seara, timişorenii au răspuns în număr foarte mare provocării lansate de Iulius Town de a stabili un nou record mondial Guinness World Records®. 7.235 de brăţări cu lumini LED au fost aprinse simultan, într-un spectacol care a intrat în Cartea Recordurilor. Sponsori ai evenimentului: Raiffeisen Bank şi Coca-Cola. Susţinători: Primăria Municipiului Timişoara, firma de audit SRAC CERT și asociațiile de voluntari Check Out Team și SightRunning.
Copiii și părinții au fost invitați să petreacă seara de duminică alături de Gașca Zurli, un spectacol plin de energie și culoare, la care au participat aproximativ 8.500 de persoane, inclusiv din alte județe. De un public numeros s-au bucurat toate evenimentele inedite de pe agenda celor trei zile dedicate inaugurării Iulius Town, desfășurate sub sloganul Luminăm #TimișoaraÎmpreună.
Parcul a fost intens vizitat în toate cele trei zile. Realizat peste o parcare subterană, de către o echipă de specialişti din Italia, Germania şi România, Iulius Gardens i-a ademenit pe timișoreni și nu numai să se relaxeze pe iarbă, să se plimbe pe malul lacului și să se răcorească în piațeta cu aburi reci sau la terasele restaurantelor și cafenelelor nou inaugurate. Pentru copii, caruselul venețian a oferit o experiență inedită, cei mici fiind nerăbdători să călătorească alături de figurine desprinse din povești. Iulius Gardens include 10.000 de arbuşti şi 1.400 de arbori de talie mare, un foişor, alei de promenadă şi piațete pentru evenimente şi târguri în aer liber.
Trimite articolul
XPoate 25 000 .
Care 250mii ?! Never ever. max 100 mii, care sa fii vizitat zona in cele 3 zile.
Care 1400 de pomi ?! Poate 200, cu indulgenta…
Ce.i cu articolele astea ieftine de propaganda?!
Cred că ăștia se tepuiesc între ei….
Managerii cu actionarii.
Iar voi presa le faceți jocul difuzând cu toții același comunicat umflat grosolan cu pompa.
Iar ei rămân cu milioanele iar noi cu poluarea și betoanele hidoase
Magazinele erau pustii, picior de om nu vedeai. Doar afara la concerte
mai mult de 3/4 din populatia Timisoarei…..??? ….. parca ati numara voturi…….