În primele două luni ale anului 2022 au fost încadrate în muncă 30.417 de persoane. 13.604 au peste 45 de ani, 5.751 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 5.217 au între 25 și 35 de ani, iar 5.845 sunt tineri sub 25 de ani. Din total număr persoane ocupate, 5.665 sunt tineri NEET.
„Numărul femeilor încadrate este de 14.158, iar al bărbaţilor de 16.259, ponderea din totalul persoanelor încadrate fiind de 46,55 %, respectiv de 53,45 %. În funcţie de rezidenţă, 15.603 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 14.814 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (10.290), gimnaziale (7.108), profesionale (6.932), 3.429 fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele două luni ale anului 2022, 13.027 fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile”, spun reprezentanții ANOFM.
Timiș se află pe primul loc în clasamentul județelor cu cele mai multe persoane angajate – 2.698. Este urmat de București (2.041) și Neamț (1.517).
„În primele două luni ale anului 2022, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 74.598 persoane”, spun cei de la ANOFM.
În Timiș sunt disponibile 1.386 de locuri de muncă prin AJOFM. Lista, AICI.
Anunțurile din campania Tion
Doritorii pot opta și pentru un loc de muncă din campania Tion. Lista se actualizează săptămânal:
- Somaco Grup Prefabricate
- Somaco Grup Prefabricate
- Emiliano
- Leman Industrie
- Agil (vânzătoare)
- Triamed
- BV Production
- Fastem
- Alex-Dia Construct
- Agil
- Herbretex
- Unimetal
- Grimet Construct
- Telco Pe
- Voestalpine Rotec Coating
- Valcon Diffusione Moda
- Valeo
- Contitech
- Sekureco Protect Guard
- Agil (bucătar)
Trimite articolul
XDeci cam tot atatea persoane au plecat la munca in alta parte.Economia timisoreana este in declin.