Consilierii locali au aprobat şi o rectificare de buget pentru a aloca bani în plus cluburilor sportive înainte de Crăciun.
Fotbalul se bucură în continuare de cea mai mare susţinere. Astfel, în cazul ACS Poli Timişoara, contribuţia financiară cu titlul de cotizaţie anuală a fost suplimentată cu 500.000 de lei. Cotizaţia alocată clubului de fotbal pe anul 2014 va ajunge astfel de 7.500.000 de lei, deşi responsabilii ACS au cerut mai mult…
„Asociaţia Club Sportiv ACS Poli Timişoara a solicitat aprobarea unei cotizaţii pentru anul bugetar 2014 de 8.000.000 lei pentru a încheia anul fără datorii, în vederea obţinerii licenţei de Liga I. De asemenea, se menţionează că, la sfârşitul anului 2014, Asociaţia Club Sportiv ACS Poli Timişoara se află pe locul I cu şanse certe de promovare în Liga I”, motivează reprezentanţii municipalităţii.
Clubul de handbal Politehnica Timişoara va primi încă 150.000 de lei, iar RCM UVT şi BCT vor primi în plus încă 100.000 de lei fiecare. Suma totală este 850.000 de lei, adică peste 191.000 de euro.
Pentru a putea acorda aceste sume suplimentare, aleşii locali au aprobat şi o rectificare de buget în plenul de marţi.
Handbalul va beneficia astfel de o cotizaţie de 1.350.000 de lei în 2014, RCM, care a demonstrat cu vârf şi îndesat că poate face performanţă, câştigând recent Cupa României, va ajunge la 3.100.000 de lei, iar BCT la 3.154.000 de lei – totalul de la bugetul local pe acest an, potrivit reprezentanţilor Primăriei Timişoara.
Per total, vorbim despre o finanţare de 15.104.000 de lei de la bugetul local, pe anul 2014, în cazul celor patru cluburi sportive. Asta înseamnă o susţinere de peste 3.400.000 de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!