În Timiș, conform datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean, s-au înscris la Bacalaureat 4.188 elevi care au terminat clasa a XII-a. Dintre aceștia, 4.072 au urmat cursurile de „zi”, 57 au făcut școala la „seral”, iar 59 au făcut liceul la „frecvență redusă”. Din totalul de 4.188 de elevi înscriși în Timiș la BAC, 3.486 sunt din promoția actuală (2016-2017), iar 702 sunt din promoția anterioară. Comparativ cu anul 2016, în Timiș a scăzut numărul elevilor care s-au înscris la BAC. În 2016 s-au înscris în examen 4.316 elevi, iar în 2017 – 4.188.
Examenul de Bacalaureat începe săptămâna viitoare, în 6 iunie, cu proba orală la Limba română. La Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A, în Timiș s-au înscris 3.528 de candidați.
Calendarul Bacalureatului, sesiunea iunie-iulie 2017, conform Ministerului Educației:
6 – 7 iunie 2017 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
8 – 9 iunie 2017 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
9, 12 – 13 iunie 2017 Evaluarea competenţelor digitale – proba D
14 – 16 iunie 2017 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
26 iunie 2017 Limba şi literatura română – proba Ea) – probă scrisă
27 iunie 2017 Limba şi literatura maternă – proba Eb) – probă scrisă
28 iunie 2017 Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – probă scrisă
30 iunie 2017 Proba la alegere a profilului şi specializării – proba Ed) – probă scrisă
5 iulie 2017 Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 – 20:00)
6 – 9 iulie 2017 Rezolvarea contestaţiilor
10 iulie 2017 Afişarea rezultatelor finale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!