În noaptea de revelion, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Timişoara s-au prezentat 43 de pacienţi, dintre care 9 au fost internaţi. Patru au fost internaţi la terapie intensivă.
„Au fost cu probleme digestive, neurologice, pacienţi cardiaci, au fost câte puţin din toate şi din toate categoriile de vârstă. Au fost mai puţini comparativ cu anul trecut, în noaptea de anul nou, în schimb au fost mai mulţi pacienţi în stare critică. În mod normal noi internăm câte un pacient într-un interval de 24 de ore la terapie intensivă, acum au fost internaţi 4 pacienţi în 12 ore”, spune doctorul Mihai Grecu, şeful Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean din Timişoara.
Practic, aproape jumătate din cei internaţi la cumpăna dintre ani au rămas la terapie intensivă. Nu au fost probleme cu comportamentul pacienţilor ce au venit la urgenţe în primele ore ale lui 2014. Nu au fost agresivi, nu au provocat scandal. Intoxicaţiile cu alcool nu au fost în top de această dată, ele au fost de obicei asociate cu problemele digestive.
Citiți principiile noastre de moderare aici!