O nouă zi în care oamenii așteaptă la rând pentru Maratonul Vaccinării. Aici s-au imunizat, până sâmbătă la ora 23.30, 3.300 de oameni. Duminică dimineață, la ora 11, acest număr depășea deja 4.000, tot aici vaccinându-se și deținuți de la Penitenciarul Timișoara.
Datorită maratonului, în Timiș s-a atins un record al vaccinării, pentru ultimele 24 de ore.
„Suntem foarte bucuroși că lumea vine la vaccinare și ziua și noaptea. Și noaptea trecută am avut undeva la 300 de oameni care au venit și s-au vaccinat. Iată, am ajuns la 4.000, ceea ce este extraordinar, pentru că realmente am lucrat în cea mai mare parte a acestui timp, în flux continuu. Ne bucurăm că oamenii vin și astăzi, de Florii, și le sărbătoresc având grijă de sănătatea lor și a celor din jur. (…)
Am avut trupa Cargo aici, maestrul Ștefan Popa Popa’s, am vaccinat astăzi și un grup de deținuți de la Penitenciarul din Timișoara, într-o organizare impecabilă, alături de ceilalți oameni care au venit să se vaccineze. A fost o serie întreagă de povești frumoase ale oamenilor care au venit, care rămân amintiri pentru noi”, a declarat medicul Dorel Săndesc pentru Tion.
Vineri, 23 aprilie, în prima zi a maratonului, zeci de oameni s-au strâns, cu o oră înainte de deschidere, în fața centrului temporar de vaccinare de la CRAFT. Medicii și voluntarii au rămas surprinși de numărul mare de oameni care au venit încă din primele două ore. La ora 16, peste 100 de persoane așteptau deja să fie vaccinate.
La CRAFT sunt două căi de acces – una pentru persoanele programate și una pentru cei care vor să se vaccineze, dar nu au programări.
Vă reamintim, acest eveniment se desfășoară până luni, 26 aprilie, la ora 8. În acest timp, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara (CRAFT), sunt puse la dispoziție 30 de fluxuri de vaccinare cu Pfizer, unde doritorii se pot imuniza fără programare, doar cu buletinul. Se pot vaccina și minorii de peste 16 ani, însă cu acord scris de la un părinte. Oamenii vor face rapelul peste trei săptămâni, în centrul temporar care se va deschide la Sala Olimpia, vizavi de CRAFT.
editor: Amalia Kui
Pe aceeași temă:
UPDATE. Peste 1.500 de oameni imunizați până sâmbătă dimineață la Maratonul Vaccinării
Trimite articolul
XDe la vaccinare pana la imunizare este un drum lung.
-
A crescut cu 48% rata celor infectati cu covid dupa primul vaccin – radio RFI.
Oamenii inteligenti inteleg …-
Un link, ceva? Google nu pare sa gaseasca asa ceva pe radio rfi.
Nu zic ca nu e adevarat, dar ar fi interesant de citit exact articolul. -
Eu cred ca minti. Posteaza stirea te rugam.
-
Radio France International n’as pas jamais dit ca.
Desolee mais c’est ne pas vrai . C’est faux!
-
-
Cum naiba sa te oferi de bunavoie ca sa fii modificat genetic ?
Categoria vaccinatilor de azi viitoarele legume, plante de maine !-
Congresul SUA a creat un fond pentru a acoperi salariile pierdute și a cheltuielile medicale în cazul persoanelor care au suferit daune ireparabile din cauza „unei contramăsuri acoperite”, in cazurile vaccinurilor celor de la Pfizer/BioNTech si Moderna. – Reuters.com
O sa urmeze ce trebuie sa se intample in cazul multora dupa vaccinare, vai de bietii oameni. -
Mai usor cu alcoolu Doru, iti moare naiba si ultimu neuron si te vei pisa pe tine
-
-
Vaccinarea e doar pretextul sclaviei care va urma sub forma codurilor de bare.
Alocate fiecarui iobag cu hastag care accepta.-
Și zici ca ai card bancar? Telefon mobil? Pagina de FB?
-
La anu la show-uri de comedie..ai talent
-
-
Vaxinabilii ca si cuvantul,,vaxinabil” deriva de la radacina ,,vax”, adica: nicio branza, cum s-a ales si din marea campanie de vaccinare sorosisto-penelisto-userista.
-
Noroc cu ca Sosoaca e vigilenta și nu va lasa sa cadeti in ispita
-
Corect. Vax papuli, vax doi. Cu radacina patrata. N-au cum sa nu te impresioneze oamenii astia cititi.
-
-
După Norvegia și Germania, Franța anunță și ea primele decese post vaccinare: NOUĂ OAMENI AU MURIT după vaccinul Pfizer-BioNTech. Peste 130 de efecte secundare, dintre care 31 de cazuri grave – raporteaza Agenția Națională de Securitate a Medicamentului (ANSM)din Franța, citată de Smart Radio.
-
Nu vorbim de cei care au murit de Covid
-
Si Bau bau ul asta tot de pe RFI provine ?
De cind ati devenit ma poligloti .
Aveti idee de franceza germana sau engleza .
Cultura generala este de Generala sau macar de Liceu …. absolvit cu Bacu luat ? -
Deci pana acum eram nemuritori?Daca te vaccinezi si mori in cateva zile sau saptamani,automat este din cauza vaccinului?Voi cu ce parte a corpului ganditi?
-
FELICITARI PENTRU IDEE SI ORGANIZARE…
-
Am ajuns acolo cu 10 minute inainte, am vazut lumea din imagine si m-am speriat, am ajuns la usa din fata si am spus ca avem programare la orele 16, deodata toata marea de oameni a tipat ca si ei au primit mesaj ca sunt programati la orele 16 (de parca eu eram de vina)Am ajuns acolo cu 10 minute inainte, am vazut lumea din imagine si m-am speriat, am ajuns la usa din fata si am spus ca avem programare la orele 16, deodata toata marea de oameni a tipat ca si ei au primit mesaj ca sunt programati la orele 16.
Dupa, au aparut si televiziunile ca programarea tuturor la orele 16 a fost facuta „intentionat”, se stia ca atunci vine presa si sa vada tot poporul ce multi oameni doresc sa se vaccineze.
La coada eram undeva la 20-25 de personae inainte de ora 16.00 cu putin.-
O mare de …. 25 de Oameni ????? Uau… bestial…
-
-
Au adus si detinutii la vaccinat si le-a dat 4000? cati au fost aia, 3980 ???
-
Spre disperarea ta,NU.nu au fost decat un grup mic de puscariasi.Marea majoritate au fost oameni care gandesc putin mai mult ca tine.Ai grija sa nu te vaccinezi,ca o sa fi modificat genetic.Stai ca mai am una.Ai grija sa nu te vaccinezi ,ca iti baga un microcip BILL GATES in tine.Stai ca mai am una.Ai grija sa nu te vaccinezi ,ca vor sa extermine populatia lumii(sintem prea multi,nu de alta).Multa prostie in unii de aici.
-
-
Bravo tuturor care au făcut posibil acest eveniment, foarte bine organizat, digitalizat, automatizat. Mă bucur că am fost acceptat pe baza pașaportului întrucât buletinul îmi expirare pe timpul stării de alertă. După ce am stat 3 săptămâni pe lista de așteptare, la Iulius Mall mi-a fost refuzată vaccinarea din acest motiv. Sper ca noi cei vaccinați să fim destul de mulți ca să-i putem proteja și pe cei care nu se vaccinează și să revenim la normalitate.
-
Traiasca partidul.
Bravo.acest vaccin ne ajuta sa ne reluam viața normala.
A filmat unu cu camera ascunsa si a postat pe fb: bate vantul pe acolo, iar puscariasii au fost adusi ca sa consume dozele de vaccin. De cand au aia prioritate in fata civililor?
Alo! Atentie, se face un bine gratuit, aproape cu forta, si voi sunteti nerecunoscatori la partidul care este iel.
-
Pai ce prioritate au puscariasii? Nu tocmai ai zis ca bate vantul pe acolo? S-au vaccinat inaintea civililor ne-existenti?
-
Bate vantul pentru ca e mare sala, multe mese, multe cabine, multi doctori si nu se face coada.
Am fost vineri noaptea la 2 sa ma vaccinez si era lume, coada era de 3-4 oameni in PERMANENTA.
Deci nu o mai ardeti aiurea ca a fost super organizarea si super buna ideea.
s-aa videm citi mai ramin an picioare dupa un an
-
Pai daca vaccinul va functiona la fel de bine pentru noi cum au functionat anii primari de scoala si mai ales gramatica limbii romane pentru tine, suntem sortiti pierzaniei…
-
Ai mare grija de tine .
Nu de alta dar vrei sa vezi ce se mai intimpla peste 1 an . -
Sa vedem cat timp veti pastra pamantul dupa ce-l veti mosteni (fericiti cei saraci cu duhul…)
In Romania s-au injectat putin peste doua mil de persoanae si procesul vaccinarii se opreste.
Era si timpul autioritatile de carton ale degenaratilor ‘planetari’ au intrat in vrie si incearca sa resusciteze cate ceva 🙂
4000 de persoane reprezinta cca 2%din populatia Timisoarei, egal cu zero cu alte cuvinte…..
-
Te rog..nu mai trage din aurolac
-
alt drogat rupt de realitate..doamene…
-
Sorry dar 4.000 din 300.000 nu este 2 procente .
Mai calculeaza.
Importanta aici este initiativa celor putini de a-i ajuta benevol ( adica gratis ! ) pe cei multi .
Ultimii 5 hastagi drogati gata sa se vaxineze se prezinta miine dimineata la 8 fara 5.
In stare de plutitoare de plastic 🙂
Medic din Timișoara, infectat cu Covid-19 după rapel: Am un nivel de anticorpi mediu sau poate fi o nouă tulpină. Medicul radiolog M. M. și-a făcut rapelul cu Pfizer la finalul lunii ianuarie. De curând a început să aibă simptome și a decis să-și facă testul Covid. Atât un test rapid cât și unul PCR i-au confirmat că este infectat. – 3 martie 2021
E de bine cu tot cu pfizer, nu ???
Pacat ca s-au desfiintat soimii patriei si pionierii. Ca puteau sa-i aduca alaturi de vaccinati si “raportau” mai mult de 4000 de “vaccinati” 🙂 🙂
De ce stergeti mesajele bai nenorocitilor.
ati ajuns sa pozati dintre tufari sa para mai multi?
Era tinuta lumea afara ca sa dea bine la poze pentru presa, penibil.
Maratonul Vaccinarii este initiativa Altruista a mediului Spitalicesc , Universitar de a indruma oamenii catre Sanatate .
Din ce citesc pe verticala exista din pacate un mare numar de persoane care lupta impotriva vaccinarii
fie din lipsa de informare , fie din rea vointa fie pur si simplu din lipsa elementara de carte .
Sunt minciuni de genul “RFI a spus ” sau intrebari incalificabile ” sa vedem peste 1 an cati vor mai fi in picioare ”
Din pacate bunul simt si generozitatea nu pot face fata analfabetismului egoismului sau inculturii crase
” Intoarcerea celuilat obraz ” se adreseaza unui nivel minim de bun simt …. care nu exista in multe postari de mai sus .
Dupa ce citesti comentariile iti dai seama ca e mai bine pentru unii ca ei sa NU se vaccineze si asa se face o selectie naturala….
Vaccinare se numește in limbajul de cancelarie ” recensământul proștilor”. Când vezi cât de ” informați” sunt cei care s-au vaccinat, te apucă râsul. Trebuie multă minte să te ” vaccinezi” cu ” tratament genetic experinental”. Cu adevărat omenirea are nevoie de asemenea vaccinuri, Terra a ajuns planeta idioților.