Poliţia a finalizat recensământul armelor letale sau neletale, deţinute legal de persoanele fizice din Timiş. „În vederea procurării de arme letale, pe parcursul anului 2010, poliţiştii au eliberat persoanelor fizice 1.098 de autorizaţii, iar 315 autorizaţii au fost emise în vederea procurării de arme neletale. În cursul anului 2009 au fost eliberate 920 de autorizaţii în vederea procurării de arme letale şi 211 autorizaţii pentru arme neletale. De asemenea, poliţiştii au eliberat 573 permise de port armă, mai puţine decât în cursul 2009, când au fost eliberate 675 de astfel de permise. Totodată, au fost emise 155 certificate de deţinător arme neletale, comparativ cu anul 2009, când poliţiştii au eliberat cu un certificat mai puţin”, ne-a informat Marinela Apostolache, de la Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş. Aceasta a arătat că, potrivit evidenţelor, timişenii deţin 5.489 arme letale şi 3.380 arme neletale.
Infracţiunile la regimul armelor şi muniţiilor prezintă un grad ridicat de risc pentru cetăţeni, fapt pentru care prevenirea acestui gen de infracţiuni reprezintă o prioritate în activitatea poliţiştilor.
„În cursul anului 2010, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Timiş au desfăşurat 43 de acţiuni proprii şi în cooperare cu alte instituţii ( Direcţia Silvică Timiş, AJVPS Timiş, Garda de Mediu Timiş, Direcţia Sanitar Veterinara Timiş, Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş,) pentru a preveni braconajul cinegetic, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive şi încălcarea legislaţiei privind substanţele periculoase. În urma acestor acţiuni au fost constatate un număr de 137 infracţiuni, fiind indisponibilizate în vederea confiscării 95 de arme de foc, 560 bucăţi de muniţie, 2.270 de recipiente substanţe periculoase, 32 de kilograme de produse de uz fitosanitar si 30 kilograme de mercur, toate acestea prezentând un real pericol pentru populaţie în cazul în care ar fi fost folosite în mod necorespunzător”, a completat Marinela Hotico.
Poliţiştii din Timiş vor continua şi în acest an activităţile desfăşurate în vederea prevenirii evenimentelor nedorite cu arme sau substanţe periculoase.
C. C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!