O dată la câteva săptămâni, ADR Vest semnează noi contracte de finanţare pentru dezvoltarea afacerilor locale din zona de vest a României. Succesul proiectelor depuse în cadrul Programului Operaţional Regional se vede prin numărul mare de dosare aprobate, în fiecare punct de investiţii fiind depuse mai multe solicitări decât sumele disponibile.
Astfel, în cadrul Priorității de investiții 2.1. Microîntreprinderi sunt contractate 197 proiecte cu o valoare nerambursabilă de 30,07 milioane euro, reprezentând 109,11% din alocarea regională.
În cadrul Priorității de investiții 2.2. IMM sunt contractate 42 de proiecte cu o valoare nerambursabilă de 22,64 milioane euro, reprezentând 111,20% din alocarea regională. Atât apelul de proiecte destinat microîntreprinderilor, cât și cel destinat IMM-urilor sunt în prezent închise.
Întreaga desfăşurare a POR poate fi considerată un succes, sumele alocate pe diferite capitole fiind importante. La nivelul regiunii Vest, în cadrul POR 2014-2020, au fost contractate până în prezent 279 de proiecte, în valoare totală de 252,18 de milioane euro, valoarea nerambursabilă fiind de 197,57 de milioane de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!