Mai exact, și-au pltătit taxele 567 de contribuabili. Dintre aceștia, 234 au efectuat plăți online (pe platforma disponibilă AICI),172 și-au achitat taxele la oficii poștale, iar 161 la ghișeele DFMT. Aceștia, la fel ca orice alt timișorean care își plătește dările până la 31 martie, au beneficiat de o bonificație de 10%.
Beneficiază de scutiri de taxe mai multe categorii de persoane, de exemplu persoanele cu venituri mici, asociațiile care prestează servicii sociale sau persoanele care și-au reabilitat termic imobilul.
„Plata impozitului pe clădiri, teren sau asupra mijloacelor de transport se poate face atât online, cât și fizic, la casieriile din incinta sediului DFMT de pe str. Demetriade nr. 1 (incinta Iulius Mall), sau la oficiile poștale din oraș. Programul cu publicul al Direcției Fiscale este luni – joi, orele 08:30 – 16, și vineri, orele 08:30 – 14”, precizează reprezentanții Primăriei Timișoara.
Vă amintim, cel mai controversat subiect al sfârșitului de an a fost impozitul pe clădirile nerezidențiale. Din cauza contrelor pe subiect a fost nevoie de o retragere de pe ordinea de zi și un vot eșuat pentru a fi aprobat proiectul de impozite. Până la urmă, s-a agreat o scădere de la 1,95% la 1,7% din valoarea imobilului. În plus, acesta ar urma să scadă până la 1,3% până în 2027.
Altfel, așa cum prevede legea, a fost aprobată o indexare cu rata inflației, de 10,4%, pentru majoritatea taxelor.
Trimite articolul
Xe un avantaj daca platesti cu reducere cu 3 luni inainte de termenul maxim?
-
Da, 10% reducere. Ca in fiecare an.