La finalul săptămânii trecute, în 4 martie, la Nădrag a avut loc prima ediție a festivalului de poezie dialectal – bănățeană „Dulce Grai”. Evenimentul a fost organizat de Liceul Tehnologic „Traian Grozăvescu” din Nădrag în colaborare cu Centrul cultural Carașul din Grădinari în parteneriat cu Primăria și consiliul local Nădrag și Casa Orășenească de cultură Bocșa.
La prima ediție a festivalului au participat 71 de elevi din județele Timiș și Caraș-Severin, iar cei mai buni dintre ei au fost răsplătiți cu premii costând în diplome și medalii.
Juriul a hotărât ca marele premiu sa fie acordat elevei Marinescu Maria din clasa a VIII-a a școlii gimnaziale Bethausen, Timiș, care a recitat poezia „Suflet Drag” de Dorina Șovre. Eleva a fost coordonată de doamna profesor Escariu Ramona.
Premiile I la fiecare dintre secțiuni a fost obținut de următorii elevi:
- Secțiunea preșcolară: Gogîltan Eva Grupa mare grădinița PN Știuca
- Secțiunea CP, I, II: Gogîltan Aurora clasa II școala gimnazială Știuca
- Secțiunea III, IV: Oprișoni Denisa școala gimnazială nr.4 Lugoj
- Secțiunea V, VI: Isfan Flavian școala gimnazială nr.2 Lugoj
- Secțiunea VII, VIII: Szigeti Ioana Anastasia școala gimnazială Mașloc
- Secțiunea Liceu: Goia Ionela Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj
Programului festivalului a fost completat de un spectacol de muzică populară bănățeană, susținut de interpreții Rmona Miheț, Dorin Biriș Coșbuc și Denisa Gavriluț Pîrvoni, dar și de un moment de poezie în grai susținut de inițiatorul proiectului Murgoi Alexandru-Florin. La festival a fost prezent inclusiv Președintele Asociației Scriitorilor în grai din Banat, Dan Liuț.
Pe aceeași temă:
Festivalul – concurs de folclor pentru copii „Dulce grai” de la Nădrag, la prima ediție
Citiți principiile noastre de moderare aici!