Mai exact, Administrația Fondului de Mediu (AFM) a verificat acum implementarea proiectului conform contractului de finanțare și a decis să îi ramburseze Primăriei Timișoara suma de 1.899.835 de lei. Potrivit reprezentanților primăriei, de la instalarea acestor stații în Timișoara – cele mai multe finanțate de AFM în vreun oraș – numărul mașinilor electrice din municipiu a crescut cu peste 40%, iar la cele 16 stații au fost consumați 700 de mii de kilowați oră.
„Încurajăm transportul verde. Prețul plătit de cei care își încarcă mașina este convenabil. De asemenea, mașinile electrice au la dispoziție abonamente gratuite pentru Timpark. Lucrăm la documentația pentru a accesa noi fonduri pentru amplasarea a încă 21 de stații de încărcare. Înnoim întreaga flotă de transport public: până la sfârșitul anului vom avea 44 de autobuze electrice în circulație, 23 de tramvaie noi și urmează noi achiziții. Sunt măsuri pe care le luăm pentru a avea un oraș verde și mai puțină poluare”, transmite primarul Dominic Fritz.
Locațiile, istoric, cifre
Potrivit documentelor care au însoțit hotărârile de consiliu local de anul trecut, stațiile de încărcare vehicule electrice sunt de tipul „Fast Charge DC/AC 60-22 kWh”, adică „stații de încărcare DC de înaltă tensiune și AC pentru încărcarea rapidă a autoturismelor electrice”. Contractul de montare a stațiilor a fost adjudecat încă din 2021 de Evo Green Motion SRL, cu o ofertă de 2,2 milioane de lei, fără TVA. După mai multe întârzieri cauzate de birocrație, acestea au fost operaționalizate pe 12 septembrie 2022.
Fiecare stație dispune de câte două locuri de parcare destinate exclusiv încărcării autovehiculelor electrice și electrice hibrid plug-in, este marcată cu culoarea verde și semnalizată cu panou de informare. Tariful pentru serviciile de reîncărcare a autoturismelor electrice este de 1,10 lei/ kwh cu TVA și se actualizează în funcție de evoluția pieței de energie și în conformitate cu contractul de furnizare a energiei electrice.
Cele 16 stații electrice sunt amplasate în următoarele locații: Bd. I.C. Brătianu, Calea Aradului – Str. Cugir, Piața Iancu Huniade, Str. Acad. Alexandru Borza (Str. Michelangelo), Str. Martin Luther, Str. Gheorghe Dima, Bd. Take Ionescu, Piața 700, Bd. Republicii, Bd. Revoluției din 1989, Splaiul Nicolae Titulescu, Bd. Mihai Viteazu, Str. Plauțius Andronescu, Str. Aștrilor (Al. Martir Eugen Nagy), Bd. 16 Decembrie 1989/Calea Șagului.
Potrivit reprezentanților primăriei, în Timișoara sunt înregistrate la acest moment 3.964 de de mașini electrice, dintre care peste 80% sunt hibrid, iar restul sunt acționate electric. În iulie 2022, când a fost aprobat regulamentul de funcționare a stațiilor, numărul acestora era de 2.791.
Pe aceeași temă:
Șoferii cu mașini electrice le pot încărca de azi în 16 locuri din Timișoara
16 stații noi de încărcare pentru mașinile electrice, în Timișoara. Șoferii vor plăti 1,05 lei/kWh
Trimite articolul
X~145 kwh/zi pe stație… Cam puțin
-
3 masini 🙂
700.000 suna mai frumos