Primăria Timișoara (PMT) a semnat contractul prin care arhiva instituției va fi trecută în format digital. Totul se va face printr-un proiect mai amplu, în valoare de 4 milioane de lei, cu finanțare europeană, obținut pentru acest domeniu.
De această tranziție se va ocupa Iron Mountain SRL. Potrivit risco.ro, Iron Mountain SRL este o firmă din satul Dragomirești-Deal, jud. Ilfov, înființată în 2004. În 2021, aceasta avea 299 de angajați și un profit de peste 18 milioane de lei. Valoarea contractului, cu TVA inclus, este de 713.038 de lei, adică 144.000 de euro. Durata este de 6 luni.
Serviciile presupun scanarea si indexarea documentelor existente (retrodigitalizarea), realizarea de copii identice și preluarea lor într-o arhivă electronică. Contractul include licențele de software necesare și formarea personalului din administrația locală. În total, 5.000 de bibliorafturi vor fi retrodigitalizate.
Odată cu retrodigitalizarea, vor fi realizate copii electronice fidele ale documentelor, ceea ce va facilita regăsirea și valorificarea conținutului acestora. De asemenea, documentele originale vor fi protejate, reducându-se la maxim contactul fizic cu exemplarul original. Copiile digitale vor putea fi consultate gratuit, fără costuri de copiere.
Contractul face parte din proiectul „Simplificarea procesului participativ și decizional în relația cu cetățenii, prin digitalizarea integrată și eficientizarea administrației publice la nivelul Primăriei Municipiului Timișoara”, finanțat cu fonduri din Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020.
Vă reamintim, anul trecut, în decembrie, PMT lansa o licitație pentru achiziționarea serviciilor de retrodigitalizare a arhivei, punând la bătaie maxim 163.000 de euro. O singură firmă s-a arătat interesată de licitație.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XDe unde au ioropenii atatia lei?
#🤪
-
Poate chiar din salariul meu impozat la 45% aici in Germania. Mi-ar face chiar mare placere, daca tot impozitul meu ar fi directionat spre proiecte europene in Romania.
-
De ce te uiti in urma? De ce nu’s in locul tau acum acolo? Nici in urma nu m’as mai uita, nici limba n’asd mai vorbi’o.
-
Da da, sigur asa e🤪
Si eu mi-as dori ca banii produsi in romania(pib?) sa nu faca pasi prin tot felul de “optimizari fiscale”, da’ vezi tu, neocolonialismul cu cheltuiala se tine!ps: tot nu mi-ai zis daca boala asta autoimuna antidobi are tratament sau nu, fie si in jermanika.
pps nici linku ala care sa-ti sustina afirmatia cu rasismu’ nu l-am vazut, deci bag seama ca se aplica “hotul striga hotii”. Desi… jermanika… poate e ceva nazism la mijloc?
#🤪
-