Peste 7000 de elevi au susţinut anul acesta examenul de Bacalaureat, în judeţul Timiş. Acesta s-a desfăşurat fără incidente majore, doar patru elevi de la Sânnicolau Mare au fost scoşi din examen pentru că au încercat să copieze. „Încă nu am făcut centralizarea, mai avem un centru, dar până acum (n.r. ora 15) rata de promovabilitate este de 82%”, ne-a spus Marcel Brancu, inspector în cadrul Inspectoratului Şcolar Timiş. Tot astăzi se depun şi contestaţiile, până la ora 20.
Vezi aici rezultatele la examenul de Bacalaureat.
UPDATE. Inspectorii şcolari au centralizat rezultatele examenului de Bacalaureat pentru judeţul Timiş. Potrivit acestora, rata de promovabilitate este de 82,84%. Doi elevi din judeţ au luat nota 10, iar 1181 de elevi au picat examenul, dintre care 366 au avut medii cuprinse între 5 şi 5,99. Cei mai mulţi elevi au avut medii cuprinse între 7 şi 7,99 – 1809. Mai apoi, între 6 şi 6,99 au luat 1575 de elevi, între 8 şi 8,99 1547 de elevi şi între 9 şi 9,99 791 de elevi. Elevii nemulţumiţi pot depune duminică contestaţii, între orele 16-20. Soluţionarea acestora este prevăzută în perioada 6-7 iulie, iar afişarea rezultatelor finale are ca termen limită data de 8 iulie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!