Acestea s-au concretizat mărirea cifrei de afaceri şi a profitului obţinut.
Astfel, primele 6 luni ale acestui an au adus o creştere de patru ori a profitului Aeroportului Timişoara, faţă de perioada similară a anului trecut. De asemenea, se poate constata o creştere cu 36,32% a cifrei de afaceri. „Creşterea financiară s-a datorat unei gestionări mult mai eficiente a banilor şi o scădere mai mare a diferitelor cheltuieli care se făceau până acum. Am reuşit să creştem veniturile aeroportului prin exploatarea judicioasa a unor servicii pe care le oferim atât companiilor aeriene, cât şi pasagerilor, dar şi prin eliminarea unor cheltuieli pe care le-am socotit inoportune.”, a declarat directorul general al Aeroportului Timşoara, Cornel Sămărtinean.
În primul semestru al acestui an, 514.920 pasageri au utilizat serviciile oferite de una dintre companiile care operează pe Aeroportul Timişoara, adică o creştere de 18,72% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În acelaşi timp, traficul de marfă a crescut cu 37,71% comparativ cu primul semestru al anului 2009, ajungându-se la peste 680.000 de tone de bunuri prelucrate şi transportate pe aeroport.
Cea mai mica creştere a fost în ceea ce priveşte mişcările de aeronave, în primul semestru înregistrându-se doar cu 3,85% mai multe avioane decât în perioada ianuarie-iunie 2009. Numărul de aeronave nu a crescut spectaculos din cauza faptului că în această vară, criza financiara care a avut un impact major asupra turismului, a dus la scăderea numărului de curse charter.
Cele mai solicitate destinaţii pe primele şase luni ale anului au fost Bucureşti Henry Coandă (intern) şi Munchen, Roma şi Bergamo (extern). „Suntem în permanenţă preocupaţi sa atragem noi companii aeriene care să opereze pe Aeroportul Timişoara, astfel încât să oferim călătorilor cât mai multe opţiuni de zbor. În toamna acestui an încercăm să realizăm un studiu pentru a stabili care sunt nevoile pasagerilor, astfel încât să-i motivăm pe operatorii aerieni să zboare şi spre alte destinaţii”, a mai declarat directorul Aeroportului Timişoara, Cornel Sămărtinean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!