Examenul s-a desfășurat la începutul lunii martie, iar rezultatele, care vor fi discutate la clasă și în ședințe cu părinții, pot să le dea serios de gândit profesorilor, elevilor și părinților.
Conform situației oficiale statistice prezentate de Inspectoratul Școlar Județean, procentul de promovare la simularea Evaluării Naționale în Timiș este de 46 la sută.
Din 4.783 de elevi care au dat examenul în Timiș, 2.598 au medii între 1 și 4,99. Nicio medie de 10 nu s-a înregistrat în Timiș la această simulare a examenului din vară pe care îl vor avea de dat elevii de clasa opta. Elevii din Timiș au luat, însă, 127 de medii între 9 și 9,99, iar 313 elevi au încheiat examenul cu medii între 8 și 8,99. Medii între 7 și 7,99 au avut 432 de elevi, iar între 6 și 6,99 – 604 elevi. Medii între 5 și 5,99 au 709 elevi de clasa a VIII-a din Timiș.
Examenul greu a fost la Matematică, dacă ne luăm după procentul de promovare al elevilor din Timiș la această probă – 33 la sută. La Română acest procent este de 62 la sută, iar la Limba Maternă 93 la sută.
Notele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.
Prima probă a examenului propriu-zis de Evaluare Națională este în 11 iunie – Limba și Literatură Română. Până atunci mai e timp de învățat…
Citiți principiile noastre de moderare aici!