Aceștia îi solicită primarului Timișoarei să înceteze procedurile de realizare a obiectivului „Fântână ornamentală muzicală în Municipiul Timișoara”, în Parcul Botanic.
„Motivele pentru care ne împotrivim ca acest proiect să fie realizat în Parcul Botanic: importanța spațiilor verzi este de necontestat pentru rolul de îmbunătățire a calității aerului unui oraș, iar în condițiile în care Timișoara nu respectă nici în acest moment numărul de metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor impus prin lege și, de asemenea, prin normele europene, considerăm ca fiind inadmisibilă micșorarea celui existent; lucrările necesare construirii unei fântâni presupun spargerea și distrugerea parcului pe zone mai extinse, deoarece va fi necesară racordarea la utilități, precum și amplasarea unui bazin parțial îngropat de 30x60m; aceste lucrări, precum și necesitatea depozitării materialelor de construcții pe sit vor duce la distrugerea ireversibilă a vegetației; fântânile arteziene au o durată de funcționare limitată la sezonul cald, în restul anului fiind secate; în cadrul unui parc botanic, o fântână arteziană vine ca o intervenție artificială și nespecifică locului, fiind, în ultima instanță, redundantă, în condițiile în care un parc este un biomecanism autosuficient”, susțin inițiatorii petiției.
Ei mai spun că aceste fântâni au într-adevăr un rol benefic într-un oraș, de a umidifica aerul în timpul sezonului cald, dar se potrivesc cel mai bine în piețe și piațete, unde predomină betonul sau pavajul. De asemenea, ei susțin că Pădurea Verde nu intră în calculul spațiului verde pe cap de locuitor, „nefiind eligibilă din punct de vedere al poziționării, afară din perimetrul Timișoarei, conform PUG, și nici din punct de vedere administrativ, primăria are în administrare o porțiune foarte mică din Pădurea Verde”.
Petiția poate fi semnată aici!
Vă reamintim, la sfârșitul lunii trecute, reprezentanții primăriei au dat undă verde licitației pentru găsirea unei firme care să întocmească studiul de fezabilitate pentru fântâna muzicală din Parcul Botanic. Studiul de fezabilitate pentru fântâna cu muzică și lumini costă, conform estimărilor, aproape 28.000 de euro, banii urmând să fie luați din bugetul local.
La începutul acestui an, primarul Nicolae Robu spunea că fântâna cu apă, muzică și lumini este o prioritate pentru administrația pe care o conduce.
„În 2017 amenajăm fântâna din Botanic. S-ar putea să mai avem o fântână ornamentală și în Piața Bălcescu. Am avut o idee mai veche, am avut bani pregătiți, dar nu am făcut nimic, am lăsat lucrurile în așteptare. Oricum, nu putem să facem foarte multe lucruri la acest capitol, din insuficiența resurselor financiare. Țin foarte mult la fântâna pe care am vrut să o facem pe Bega și nu se poate și pe care o vom face în Parcul Botanic, asta este o prioritate. Nu vom avea fonduri suficiente să alocăm mai mult la acest capitol. Pe cea din Botanic o vom face”, ne declara primarul Timișoarei în luna ianuarie a acestui an.
Fântâna va fi amenajată pe platoul de lângă casa Adam Müller-Guttenbrunn. Inițial, sistemul de spectacole ar fi trebuit să fie amplasat pe Bega, însă s-a descoperit că zona nu este deloc potrivită pentru fântână, așa că s-a găsit un loc nou: în Parcul Botanic.
Articole pe aceeași temă:
Unda verde SF-ului pentru fantana cu muzica si lumini a lui Robu
Citiți principiile noastre de moderare aici!