Sunt tineri mediciniști, pe care scopul comun de a salva vieți i-a adus împreună. Proiectul lor din cadrul European Medical Students’ Association-Timișoara își propune să educe populația tânără (de liceu/facultate) din județul Timiș, iar în continuare din toată țara, în cazul situațiilor de urgență, mai precis în a acorda primul ajutor și să fie un exemplu pentru autorități.
Tinerii au lansat o petiție online pentru a realiza acest lucru – introducerea orelor de prim ajuitor în școli. Dacă doriți să susțineți acest demers, atunci puteți semna petiția aici.
Coordonatorul acestui proiect, Luncă Raichici Daniel, și-a anunțat această intenție încă de la începutul acestui an.
„Scopul nostru ca proiect a început prin a da un exemplu – noi ca voluntari vrem să dăm un exemplu autorităților. Cred că ar putea să se introducă o oră de prim-ajutor în școli. O oră pe săptămână nu este mult, iar tutori de prim ajutor cred că se găsesc în orice județ. Cursul ar trebui predat de mediciniști. Studenții mediciniști ar putea face acest curs, în anul 2-4, sau rezidenții. Dacă ar fi să se facă o oră la clasă, aceasta ar fi o dată pe săptămână. Într-o săptămână îi învățăm pe elevi să facă resuscitare cardio-pulmonară, în a doua alte manevre de prim ajutor și așa mai departe. În ideea noastră, întreg cursul se va întinde pe un semestru, ca la final să existe și o simulare de situație de urgență, pentru a vedea dacă elevii pot face față”, a spus Luncă Raichici Daniel, inițiatorul și coordonatorul proiectului „Primul ajutor în școli” la Timișoara.
Studenții spun că măsurile de prim-ajutor, esențiale oricărui individ dintr-o societate, nu îți sunt predate în mod normal în școală, în ciuda faptului că te poți confrunta cu situații limită în orice moment al vieții tale.
„Am decis că e timpul să facem ceva în privința asta și dacă nu noi, ca studenți la medicină, atunci cine să fie mai potrivit pentru schimbare?. Ca impactul asupra societății să fie real, avem nevoie ca acest curs să ajungă cel puțin ca materie opțională în toate școlile din România. Numai oferindu-le tuturor elevilor o posibilitate de învățare, vom fi capabili să schimbăm cu adevărat ceva. Suntem conștienți că presupune un efort mare, însă rezultatele vor fi pe măsură”, transmit studenții, inițiatorii proiectului.
Proiectul este initiat de European Medical Students’ Association-Timișoara, în parteneriat cu Rotary Club Timișoara Internațional și UPU SMURD – Spitalul Județean Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!