„Ideea unei terase pe malul Begăi ne-a surâs prima oară în toamna lui 2005. Ne era dor atunci de fostul loc de sub podul din Maria, Jazz Club Pod 16 care era deja închis. În iunie 2008 am reușit să deschidem terasa și suntem în al optulea an de atunci. Față de cum arăta locul atunci și până acum s-au schimbat multe. Podul era vopsit galben, toaleta era de neatins, canalizarea era direct racordată la Bega… În aceste condiții înaintea noastră acolo funcționa vechea terasă-bar, Acapulco. Încet, încet am reușit să aducem acest loc la o formă care să semene cu un spațiu adecvat centrului Timișoarei. În anul 2010 am reușit să punem pe Bega și vestita barjă cu numele „960”. Teoretic este prima ambarcațiune de mari dimensiuni adusă pe Bega în ultimii 30 de ani”, povestesc reprezentanţii terasei de pe malul Begăi.
Ei au anunțat că au cumpărat şi faimosul vaporaş „Pelican”, pe care vor încerca să îl restaureze, după ce a fost distrus aproape în totalitate de un incendiu.
Reprezentanţii terasei spun însă că acum Primăria Timişoara nu mai doreşte să îi autorizeze, din motive pe care nu le înţeleg.
„Pe toată această perioadă am avut autorizație de funcționare, contracte cu furnizorii de servicii (RETIM, AQUATIM, ENEL) și totul a decurs normal. Începând din această primăvară nu am mai primit acordurile necesare pentru deschidere pe motivul că Serviciul Juridic al Primăriei nu mai găsește o cale legală de a ne autoriza. De aici au apărut nemulțumirile noastre vizavi de modul în care sunt tratați cei care au reușit să realizeze un lucru frumos (a se înțelege că nu suntem perfecți și suntem convinși că nu suntem singurii în această situație). Pagina de susținere nu a fost creată de noi. Ne bucură mult apariția ei și ne vom folosi de ea pentru a vă descrie și arăta în imagini cum a fost, ce este și ce s-a întâmplat de-a lungul timpului la D’arc pe mal”, concluzionează reprezentanţii D arc.
Petiţia poate fi semnată aici: https://www.facebook.com/pages/Sustinem-Terasa-Darc-pe-mal/1672072309681526?ref=ts&fref=ts
Citiți principiile noastre de moderare aici!