“Sărbătorim un an de la lansarea noului concept Jazzissimo, care susţine candidatura Timişoarei la titlul de Capitală Culturală a Europei, prin frecvenţa şi calitatea evenimentelor noastre artistice. Ne-am dorit şi cred că am reuşit să fim un pol cultural important al oraşului, mă refer acum la acest colţ de Bastion, împreună cu Galeria Calpe. Am promovat cultura, am promovat tineri artişti, am fondat aici un band din elevi ai Liceului de Muzică Ion Vidu şi acum Jazzissimo Band e un nume în urbe, am deschis un club al cinefililor, am organizat concerte cu mari muzicieni şi spectacole de teatru cu actori importanţi. Aniversarea va dura trei zile, pentru a încerca să acoperim toate domeniile pe care în acest prim an le-am susţinut, muzică, film de artă, cultură tradiţională şi cultură contemporană. Lansăm cu acest prilej şi un jurnal muzical primului an de Jazzissimo, întregistrat pe CD”, a anunţat Horaţiu Dejan.
Din punct de vedere financiar însă, un concept precum Jazzissimo nu are uşor acoperire. “Implementarea unui astfel de concept, de lounge cultural, este dificilă şi durează mai mult decât ne-am aşteptat. Avem minimum două-trei evenimente pe săptămână, aşa că tot profitul pe care îl facem din cafele şi cocteiluri îl reinvestim în artişti. În amenajarea acestui loc am investit 300 000 de euro. Cred că abia peste un an de zile vom putea să echilibrăm balanţa”, mai spune Dejan.
El este dezamăgit şi de faptul că Bastionul rămâne, în continuare, nepopulat. “Locul ăsta frumos e încă amorţit rău de tot. Trebuie o strategie, trebuie voinţă, trebuie să se ocupe cineva de el. Doar pentru că avem Operă, Filarmonică şi teatre nu vom deveni Capitală Culturală a Europei. Primăria trebuie să susţină alternativele, ar trebui să fie plin de cluburi aici, să devină un adevărat focus turistic Bastionul”, consideră bossul de la Jazzissimo.
Aniversarea Jazzissimo Lounge începe deseară, la ora 22, cu un concert susţinut de Paula Seling şi band-ul ei. Artista a cântat şi la deschiderea clubului, în urmă cu un an. Vineri 26 aprilie, de la ora 22:00, petrecăreţii urbei au parte de o Seară Lăutarească cu contrabasistul Mircea Ardeleanu Jr. Invitaţii săi speciali întru arta lăutăriei vor fi Mircea Ardelean Sr. (ţambal) şi violoniştii Radu şi Ilie Vincu.
„Vă invităm ca pentru o seară să (re)trăiți atmosfera vie şi colorată a lumii de odinioară, inspirată din muzica lăutărească de regat din Vechiul București, din zonele folclorice româneşti și din repertoriul tradițional”, propun organizatorii. Prețul unui bilet pentru acest concert este de 25 lei. Tot în contextul sărbătorii, sâmbătă, 27 aprilie, dimineaţa rulează un film de artă, iar de la ora 22:00 în clubul din Bastionul Cetăţii va fi Jazzissimo Lounge 1 Year Anniversary Party, un inedit concept propus de Dj Epocs și Mircea Ardeleanu Jr. la țambal, „artişti care vor trata orice simptom de spleen local în rândul celor care au aflat că pentru o viaţă sănătoasă se recomandă doze generoase de muzică bună”, promit gazdele.
Rezervări de locuri pentru aceste evenimente se pot face la numărul de telefon: 0356/809.929.
Citiți principiile noastre de moderare aici!