Marile firme şi-au prezentat cele mai bune produse, au organizat diverse workshop-uri cu fotografi de renume mondial pentru a arăta ultimele tendinţe in domeniu. Se pune mare accent pe aparatele foto care filmează deja la rezoluţii full high definition, cum ar fi şi noul Nikon D7000 lansat de curând, şi care se zvoneşte că în viitorul apropiat vor “scoate” camerele video de pe piaţă. Va exista un singur aparat care fotografiază şi filmează la cea mai bună calitate. Apar aparate tot mai mici şi mai performate, rezistente la şocuri şi umiditate. Au fost prezenţi şi liderii din domeniul accesoriilor: Kata, Manfrotto, National Geographic, LowePro, SanDisk, Marumi, Eyelead, Bilora, Visible Dust, Gitzo, Colorama, Hensel, Sigma, Hahnel, Epson, Eye-fi, MeiKe, Samyang, Sanyo.
Deosebit a fost Manfrotto, care a prezentat o extindere foarte mare a gamei de produse de cea mai buna calitate. Eye-fi a prezentat carduri de memorie cu transmiţător wireless încorporat, pentru cei care doresc să descarce fără cablu pozele din aparat direct pe calculator. Se poate seta cardul să trimită automat la o adresa de email pozele în momentul în care sunt facute, Eye-fi fiind un “must” pentru fotografii de presa. Samyang a prezentat o gama mărită de obiective care se remarcă prin calitatea optică excelentă şi prin construcţia foarte bună. Nu au lipsit binecunoscuţii asiatici care copiază produsele originale la o calitate inferioară, dar şi la un preţ pe măsură, însă au venit în număr mult redus faţă de alte ediţii.
Uniunea Europeană pune mare accent pe produsele de calitate şi de aceea cei care au venit cu marfa copiată sau de proastă calitate au fost excluşi de la târg.
În privinţa imprimării fotografiilor, foarte popular este a-ţi comanda direct prin intermediul internetului tipărirea de albume foto sau fotografii de mari dimensiuni, care îţi vin în câteva zile prin poştă direct acasă. Am asistat şi la demostraţii cu programe de editare avansată a fotografiilor, cu care se poate retuşa în câteva secunde o fotografie expusă greşit, astfel încât să poată fi totuşi utilizată. Au fost prezentate şi fotografii şi filme facute de diversi artişti din Europa, în diversele expediţii organizate în întreaga lume. Cei care au avut la ei aparatele foto au putut să verifice acurateţea focalizării folosind un model uman pictat exact ca şi diagramele folosite de ingineri în service.
Mare parte dintre produsele prezentate vor fi disponibile în scurt timp şi pe piaţa din România, prin intermediul magazinelor autorizate.
Photokina este un eveniment care nu trebuie ratat de niciun iubitor al acestui minunat domeniu. Organizarea a fost la cel mai înalt nivel, nemţii demonstrând încă o dată că sunt dintre cei mai buni organizatori.
Urmatoarea întâlnire: 2012, la Koln.
George Sinescu
Galerie Foto: Iosif Fekete-Muller
Citiți principiile noastre de moderare aici!