Încă de anul trecut există un proiect,
iniţiat de Institutul Naţional de
Statistică, Banca Naţională şi
Uniunea Naţională a Notarilor Publici, de
realizare a unui asemenea indice al pieţei
imobiliar. Dacă acesta ar exista, oamenii ar putea
să-şi facă o imagine clară asupra
preţului real, obţinut pe baza cererii
şi ofertei din piaţă. Ar fi
eliminaţi speculanţii din piaţă
şi preţurile s-ar stabiliza, probabil ar
şi scădea puţin. „Cei care au
de vânzare un teren sau un apartament nu
ştiu unde să se intereseze de valoarea
proprietăţii, nici măcar dacă suni
la anunţurile de specialitate din ziare nu
poţi obţine o valoare reală a
pieţei. Toată lumea cere cât mai mult
pentru a obţine, în urma unei negocieri
cât mai mult pe proprietate”, ne
spunea Adrian Aldici, agent imobiliar.
Una dintre marile probleme care apar la vânzarea
proprietăţilor în aceste vremuri de
criză se referă la taxele ce sunt
plătite de părţile implicate în
tranzacţie. Acestea sunt stabilite în
funcţie de anumite tabele care stabilesc sume
minime la care se impozitează o tranzacţie.
Ideea nu a fost rea la origini, se dorea eliminarea
evaziunii fiscale, cetăţenii declarau valori
foarte mici ale imobilelor şi impozitarea nu se
făcea la valoarea reală. Din păcate,
aceste valori reale s-au prăbuşit în
ultimul an, s-a ajuns în situaţia în
care acum se plăteşte impozit pentru acea
valoare minimă chiar dacă tranzacţia s-a
efectuat la un preţ mai mic.
Spre exemplu, în tabelele notarilor preţul
minim pentru un apartament este de 50.000 de euro,
în concluzie, impozitarea se va face la
această valoare. Vânzătorul
găseşte greu un cumpărător, este
nevoit să scadă preţul până
la 45.000 de euro dar taxele la semnarea contractului
se vor plăti pentru suma de 50.000 de euro. Un
indice al preţurilor ar elimina mult din aceste
neajunsuri.
Marcel Hoster
Citiți principiile noastre de moderare aici!